Politică

Aripi frânte în PLR Buzău / Ce se întâmplă cu formațiunea condusă de Gheorghe Vlase

Filiala buzoiană a Partidului Liberal-Reformator, condusă de Gheorghe Vlase, ar putea fi dizolvată. Decizia aparține reprezentanților de la centru, care au descins vineri, la Buzău, pentru a face face pace între cele două tabere formate în interiorul partidului. Vlase
Astfel, la orele serii, la Buzău au ajuns secretarul general al PLR, Daniel Chițoiu, și vicepreședintele Radu Boroianu. După un moment tensionat, generat de faptul că mai marii de la centru nu au găsit loc de parcare în fața filialei, a urmat o ședință cu ușile închise, la finalul căreia, liderii PLR au transmis că iau în calcul dizolvarea filialei.
Întreaga situație ar fi generată de un conflict iscat între oamenii lui Tăriceanu de la Buzău, împărțiți în două tabere: una a lui Gheorghe Vlase, alta strânsă în jurul fostului președinte al Tribunalului, Gheorghe Pană.
În PLR Buzău, situația a devenit tensionată după ce grupul coagulat în jurul lui Gheorghe Pană l-a acuzat pe actualul lider al organizației, Gheorghe Vlase, de comportament dictatorial. În replică, Vlase susține că cei din ”grupul Pană” ar avea dorințe necurate și ascunse, stând în partid cu gândul de a ajunge în funcții cheie, la vârful deconcentratelor buzoiene.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!