Știrile zilei

Așa arată parcul de la „Casa Albă”, transformat în groapă de gunoi

„Oamenii sunt făcuți să trăiască între oameni. Prin urmare, ori îi educi, ori îi suporți.” – Marcus Aurelius


Părculețul de la „Casa Albă”, un loc în care ar trebui să fie o bucurie pentru ochi, s-a transformat din nou într-o groapă de gunoi. Cutii de fast-food, șervețele murdare și resturi alimentare zac, seară de seară, pe bănci și pe alei, în ciuda apelurilor repetate făcute de locuitori și de presă.

Am tot scris despre acest subiect, dar atitudinea autorităților a fost mereu aceeași: nicio reacție. Câtă vreme vom păstra aceeași abordare constatativă, gunoaiele vor trona în continuare în acest loc menit să ne ofere o clipă de răgaz.

Poate că a venit momentul ca Primăria Buzău să instaleze camere de supraveghere în zonă, fiindcă numai identificarea și sancționarea celor care lasă mizeria în urmă ar putea rezolva problema.

Problema persistă de ani de zile, iar tăcerea autorităților îi face pe buzoieni să creadă că fie sunt neputincioase, fie indiferente.

Până când primăria va găsi mijloacele pentru a-i trage la răspundere pe vinovați, parcul va rămâne o imagine tristă a nepăsării și a lipsei de respect față de semeni.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. Dar nu mai bine l-am desființa și l-am demola? Nuu, că nu mai au ăia care cumpără de la Jabbar unde să mănânce și astfel dau și ăia cu șaormeria lor faliment. Se duce dracului afacere acu comisioanele ei cu tot. Așadar, autoritățile se fac că nu văd, ăia au și ei ce și unde mânca, șaormarii mai fac și ei un bănuț acolo și uite așa un adevărat lanț „trofic” exact sub nasul înaltelor autorități ale „ghiudețului”. Hai, să trăim cu toții”

  2. In Buzau trebuie sa se impună mai intai legea. Mai intai sa se dea amenzi la sange celor care se urca pe spatiile verzi, care parcheaza pe Unirii pe spatii hasurate. Problema este ca se. Incalca legea la vedere, de aceea nu ii mai este frică nimănui de lege.

  3. Sa se mute in proprietățile achiziționate pe Bălcescu si Titulescu si sa vedem dacă in curtea lor le convine mizeria!

  4. Bine, că jandarmii sunt folosiți pe post de gardieni personali ai guvernanților impostori ( din decembrie de la lovitura de stat) ,o știe toată țara.
    Doar nu o să „deranjeze” „educații” de prin parcuri, infractorii sau alte persoane certate cu bunul simț.
    Ei au dispoziție să se prezinte la toate demonstrațiile pașnice , ale cetățenilor români și să creeze ei violențe pe care să le pună în cârca femeilor gravide…

  5. Răspuns la întrebarea din poză: Aplicarea legilor!
    Și este universal valabil pentru 99% din problemele României!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button