Știrile zilei

Așa arată „Trans-Cislău”, noul drum-spectacol al județului

O nouă șosea spectaculoasă din județul Buzău vine să întregească rețeaua de drumuri județene reabilitate în timp record de Consiliul Județean. Realizată de societatea Mecan Construct, lucrarea de pe DJ 102 C se apropie de finalizare și ar urma să fie predată beneficiarului în cel mult trei săptămâni.

Am mers să vedem cum arată drumul dintre Buda Crăciunești și limita cu județul Prahova, o șosea superbă, reabilitată printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean Buzău. Locuitorii acestei mirifice zone nu au avut niciodată asfalt cum trebuie, iar drumul prin pădure era un calvar pentru orice șofer.

Asta până anul trecut, când Consiliul Județean Buzău a decis să demareze acest proiect complex, cu multe consolidări și cu o lungime de peste 11 km. Firma care a câștigat licitația a fost SC Mecan Construct, societate cu un „CV” impresionant în ceea ce privește reabilitările de drumuri.

O arată și calitatea lucrării de la Buda Crăciunești, drum prin care deschide calea dezvoltării unei zone superbe, cu un mare potențial turistic, cu trasee care pot încânta pe oricine.

Drumul pornește de pe DN 10, din localitatea Cislău, intră în Scărișoara și urcă spre Buda Crăciunești, pe un drum plin de curbe spectaculoase și peisaje captivante. Șoseaua e splendidă în orice anotimp, dar parcă niciodată ochiul nu se bucură mai mult decât acum, în luna frunzelor căzătoare.

Drumul conectează județele Buzău și Pravoha, creând o rută nouă pentru locuitori și pentru turiști. Intră în județul Prahova pe la Lapoș și continuă până la Sângeru, coborând apoi prin Apostolache, Iordăcheanu, Urlați, până la Albești, unde se termină la intersecția cu DN 1B.

Buzoienii care nu vor să treacă în județul vecin au la dispoziție o rută suplimentară: Dacă pornesc de la Cislău, din DN 10, urcă spre Buda Crăciunești, parcurg spectaculosul traseu, după care coboară spre limita cu județul Prahova. Aici fac stânga pe DJ 235, spre Lăpoșel, merg câțiva kilometri și ajung în comuna Tisău. De aici, pe DJ 100H, își continuă drumul către casă prin Haleș, Grăjdana, Mierea și Vernești.

Peisajul e splendid, iar configurația drumului vă va cuceri cu siguranță! În aceste zile, echipele de la Mecan Construct sunt încă în zonă și desfășoară ultimele lucrări, dar mașinile pot circula, cu anumite restricții.

În trei săptămâni, șoseaua ar urma să fie dată în folosință.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Salut! Ti a luat o inainte marele tereaca… Asta este…
    Dar de ce nu scrii ce interesează cu adevărat prostimea asta de plateste taxe si impozite pe banda rulanta??? Despre gropile din oras, despre risipa de bani etc etc???

  2. Tot cu surle si trambite era inaugurat si drumul judetean intre Sarata Monteoru si Leiculesti , acum 6-7 ani, reabilitat tot de Mecan SA , iar acum este intr-o stare deplorabila de poti sa-ti rupi masina, finatat tot de Consiliul Judetean . Batatie de joc pe banii nostri cu acest gen de constructor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!