Educaţie

Ateliere STEAM în cadrul mobilității din Aalst, Belgia, desfășurată săptămâna trecută în proiectul Erasmus+ STEAM like Leonardo

În cadrul proiectului STEAM like Leonardo, în perioada 1-7 martie, o echipă formată din 2 profesori si 6 eleve din Școala Gimnazială George Emil Palade au participat la un schimb interșcolar în Aalst, Belgia.Proiectul se află în cel de-al doilea an de implementare, iar tema mobilității a fost Leonardo Inventatorul. Școala gazdă, DvM HTB, este un liceu de prestigiu al comunității, unde se pregătesc absolvenți pentru diferite profesii tehnice.

Etapa premergătoare a mobilității a presupus elaborarea a 3 teme intermediare stabilite la nivelul coordonatorilor: design thinking, airborne şi the catapult challenge.
Aspectul educațional ce se impune a fi evidențiat este coordonarea internațională a echipelor mixte, fiecare dintre acestea beneficiind de expertiza unui profesor partener european. Aceasta provocare a permis îmbunătățirea abilităților lingvistice în limba engleză a participanților, necesare în mentorarea şi identificarea celor mai potrivite aplicații educaționale de colaborare online, care să faciliteze elaborarea sarcinilor de lucru. De asemenea, de reliefat caracterul inovativ al sarcinilor de lucru, ce au luat forma unor „misiuni” complexe de parcurgere a unor etape de identificare a surselor autentice de informare, de selecție şi interpretare a noțiunilor, de utilizare creativă a acestora în prezentările genial.ly elaborate.
Jocul de rol a fost o modalitate inspirată de a implica activ elevii în propria formare, prin asumarea rolurilor de istorici, ingineri, biologi, fizicieni sau tehnicieni. Sarcinile de lucru au presupus atât conlucrarea internațională, dar și realizarea locală a unor proiecte.

Rezultatele celor 3 echipe românești se pot vizualiza urmărind linkurile:

The catapult challenge https://youtu.be/8Zlwahwp3E0 ,

The anemometre https://youtu.be/5LleeLkRb5g și prezentarea genial.ly pentru Design Thinking – the Future Table

https://view.genial.ly/5e3ef75b4885970fc40ffcfb/dossier-ro-design-thinking.

Activitățile realizate în timpul mobilității din Aalst au avut un puternic caracter formativ-aplicativ. Sarcinile de lucru au permis colaborarea în echipe internaționale în vederea realizării unor catapulte din lemn.

Echipa română a putut utiliza, pentru prima data, instrumente și echipamente necesare tuturor etapelor de realizare: măsurare și tăiere cu cuttere electrice, perforare, asamblare și fixare prin utilizarea de adezivi.

Workshop-ul MaM, Mind and Markerspace, a presupus observarea unor elemente din natură și notarea acestora, în vederea utilizării lor în proiectarea și realizarea unor catapulte, care să le permită dărâmarea unui zid de cărămizi de carton.
Workshop-ul FabLab a permis utilizarea laserului în elaborarea unor șabloane de vinilin cu forme diverse, care să fie imprimate pe tricouri sau alte tipuri de materiale, precum placaj.

Rezultatele au fost uluitoare pentru elevele de clasa a VII-a care au utilizat pentru prima dată astfel de echipamente electrice moderne tipice activităților STEM. De altfel, componenta STEAM a proiectului a fost cea mai relevantă valență educativă a activităților, partenerul belgian având expertiza necesară, beneficiind de ore STEAM în curricula națională.

Prin vizita de 2 ore de la Technopolis, un centru de știință care promovează învățarea experiențială, elevii au realizat experiențe diferite din sfera STEM, care le-a facilitat înțelegerea fenomenelor științifice prin observarea directă a aplicabilității acestora în viața cotidiană: iluzii optice, forța centrifugă, curentul electric, energia hidraulică.

Muzeul Carnavalului o fost o incursiune bucolică în istoria comunității, cele 3 zile de carnaval fiind evenimentul central al acesteia în fiecare primăvară. Care alegorice cu personaje diverse, ce persiflează natura umană și slăbiciunile acesteia, au impresionat audiența prin monstruozitatea caricaturală și tehnica minuțioasă de realizare.

Vizitele documentare din Bruxelles și Bruges au permis observarea elementelor arhitecturale esențiale ale breslelor flamande de-a lungul secolelor.
Aplicația online Super Sam a implicat participanții în descoperirea orașului, prin rezolvarea unor sarcini, în puncte cheie ale acestuia. Echipele internaționale parcurgeau trasee prestabilite pe parcursul cărora îndeplineau diferite provocări, imortalizate pe camera, pentru a fi punctați.

Schimbul școlar, în ansamblul său, a fost o experiență benefică atât pentru cadre, care au putut prelua direct tipare educaționale, dar și pentru elevii participanți, care, prin colaborarea cu partenerii, au devenit actori ai propriei formări, prin beneficiile schimbului de bune practici, provenite din 4 sisteme de învățământ diferite: polonez, belgian, spaniol și român.

Profesor coordonator proiect, Camelia Timofte

  • CE SPUN ELEVII?

Raisa Cătuneanu, clasa a VII-a B

Consider că aceasta săptămână în cadrul proiectului ,,Steam Like Leonardo” a fost una dintre cele mai interesante prin simplul fapt al activităților. Am învățat multe lucruri noi, mi-am dezvoltat vocabularul în limba engleză și am cunoscut multe persoane cu caractere minunate.

M-am simțit foarte bine alături de toți elevii ce fac parte din proiect, datorită faptului că sunt deschiși, sociabili și foarte politicoși, având respect unii față de ceilalți.

Programul a fost unul interactiv având atât activități în care trebuia să te concentrezi și să lucrezi în echipă, cât și activități în care am avut parte de mai multă distracție și libertate.

Alessia Drăgoiu, clasa a VII-a B

Din punctul meu de vedere, acest schimb de experiență m-a ajutat să descopăr mult mai multe laturi ale lumii -diversitatea și mentalitatea belgienilor – să învăț să mă adaptez, indiferent de condiții, și să încerc să experimentez noi activități. Sunt mândră că am trecut cu bine de această săptămână încărcată și că am reușit să rămân cu amintiri frumoase.

Iasmina Iancu, clasa a VII-a B

Aceasta săptămâna petrecuta în Belgia a fost o săptămână foarte frumoasă, interesantă, dar și o săptămână în care am putut să evoluez. Dacă m-ar întreba cineva dacă aș mai merge într-o astfel de experiență, aș spune da fără a ezita. Am avut oportunitatea de a vedea cum se învață în altă țară, cum sunt profesorii, dar și cum sunt copiii. Consider că sunt norocoasă că am avut oportunitatea de a participa într-un astfel de schimb școlar. M-am simțit bine primită, a fost foarte interesant și am avut oportunitatea de a îmi face prieteni din alte țări, copii cu care știu că voi menține legătură în continuare. Activitățile au fost interesante, practice, amuzante și, cel mai important, pentru a face aceste activități a trebuit să lucrăm în echipă, ceea ce ne-a ajutat pe fiecare pentru a evolua.

Maria Dragomir, clasa a VII-a B

Consider ca aceasta săptămâna a fost, în primul rând, o experiență. Am învățat multe lucruri noi, am experimentat și ne-am testat limitele. Am interacționat cu multe tipuri de oameni, de culturi. Pe lângă lucrurile practice pe care le-am învățat în acest proiect, am învățat să ne adaptăm în diferite situații, să comunicăm cu persoane diferite de noi, ca naționalitate, cultură, stil de viață. Am cunoscut persoane minunate și ne-am făcut amintiri de neuitat.

Alice Bulf, clasa a VII-a B

În săptămâna 1-7 martie am mers într-o mobilitate Erasmus în orașul Aalst din Belgia, pe tema Leonardo Da Vinci Inventatorul. A fost prima dată când am mers în Belgia și a fost o experiență de neuitat. Mi-a plăcut foarte mult, am avut ocazia să cunosc copii din țări diferite și am putut schimba între noi impresii despre culturile noastre și multe altele.

Am desfășurat activități diverse: în prima zi am prezentat activitățile desfășurate pe parcursul a câteva săptămâni, realizate pe aplicații colaborative, cum ar fi Genial.ly sau Prezi, urmând ca în următoarele zile să avem excursii în diferite orașe ale Belgiei, Bruxelles, Bruges si Aalst. Am avut ocazia de a vizita centrul vechi al Bruxelles-ului și Aalst prin tururi ghidate. Am văzut orașul Bruges printr-o activitate unică: am jucat un joc de strategie care ne ducea la toate obiectivele principale. A fost foarte interesant. În alte zile am realizat proiecte și am participat la activități, acestea presupunând realizarea unei catapulte sau recreerea diferitelor mașinării ale lui Leonardo Da Vinci.

Programul a fost unul destul de încărcat, însă timpul zbura foarte repede, mai ales atunci când colaboram în echipe. Familia care m-a găzduit a fost foarte primitoare, într-un fel m-au făcut să mă simt ca la mine acasă. După părerea mea este o experiență care ar trebui încercată de orice elev care are ocazia de a aplica pentru un astfel de proiect. Am rămas cu multe amintiri frumoase, dar și cu relații de prietenie din colțuri diferite ale Europei.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close