Din Buzău

ATENTAT la siguranța publică. Polițiștii au scos din trafic 41 de șoferi băuți

Record negativ. Poliţiştii buzoieni au identificat şi scos din trafic nu mai puțin de 40 de conducători auto care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Acţiunea a fost inclusă în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.).

În perioada 2 – 8 iunie 2014, la nivelul judeţului Buzău s-a desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor grave de circulaţie, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool.

Poliţiştii au efectuat 1485 de testări cu aparatele etilotest, și nu mică le-a fost mirarea să constate că 41 de șoferi se urcaseră la volan după ce consumaseră băuturi alcoolice.

Împotriva a 31 dintre aceştia, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte 10 cazuri au fost întocmite dosare penale.

Alți doi șoferi s-au ales cu dosare de urmărire penală după ce au refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra consecinţelor pe care le presupune conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!