Administrație Știrile zilei

Au apărut în autobuze! | Metodă simplă și ieftină

Orice posesor de card contactless Mastercard sau Visa va putea să-și achite călătoria cu autobuzele Trans Bus în Buzău și în localitățile învecinate prin simpla apropiere a cardului de aparatele din mijloacele de transport, în mediu deplin securizat. Trans Bus și BCR au implementat un sistem de plată cu ajutorul cardurilor contactless, plasând Buzăul în liga orașelor cu un transport modern și sigur din toate punctele de vedere.

Începând de luna aceasta, fiecare dintre cele 108 autobuze ale Trans Bus dispune de câte două sau trei validatoare de plată cu ajutorul cărora oricine își poate achita contravaloarea călătoriei prins simpla apropiere a cardului Mastercard sau Visa, indiferent de banca emitentă. Soluția a fost prezentată astăzi, într-o conferință de presă la care au participat primarul Constantin Toma, managerul Trans Bus, Gică Toader și reprezentantul Băncii Comerciale Române.

Buzăul devine astfel primul oraș din România care aplică, prin intermediul BCR, un tarif diferențiat pentru călătoria cu autobuzul, în funcție de distanța parcursă de fiecare călător.

Sistemul este simplu: călătorul trebuie să selecteze tariful, care variază în funcție de distanța parcursă și de localitate, să confirme tariful și să apropie cardul de validatorul din autobuz. Imediat, va fi înștiințat în legătură cu realizarea tranzacției. Plata nu este comisionată și are același tarif ca cel perceput de alte metode de plată deja existente, respectiv:

  • Tariful 1 – Municipiul Buzău: 2 lei
  • Tariful 2 – Mărăcineni, Vadu Pașii, Gălbinași, Lipia, Țintești, Tăbărăști: 2.5 lei
  • Tariful 3 – Săpoca, Bentu, Scurtești, Odaia Banului, Stâlpu, Merei: 3 lei
  • Tariful 4 – Cernătești, Dealul Viei: 3.5 lei
  • Tariful 5 – Smeeni, Zărnești, Izvorul Dulce : 4 lei
  • Tariful 6 – Albești, Fulga, Sărata-Moteoru: 4.5 lei
  • Tariful 7 –  Călțuna: 5 lei

„Ne bucurăm că am putut aduce sistemul de plată contactless și la Buzău, deoarece locuitorii din zonă merită un transport public adaptat vremurilor noastre. A avea servicii de transport public moderne și eficiente vrem să devină o normalitate pentru orașul și județul nostru. Tocmai de aceea, începând cu 2016 am început să investim masiv în dezvoltarea rețelei și în creșterea parcului nostru auto. O vom face și de acum înainte prin achiziționarea de autobuze electrice și printr-o continuă introducere de noi linii, acolo unde constatăm că există cerere din partea cetățenilor. De exemplu, de la jumătatea lunii septembrie autobuzele Trans Bus vor ajunge și la Vernești.”, a declarat managerul Trans Bus, Gică Toader.

FOTO:

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5