Autoritățile nu găsesc drona doborâtă la Padina | Prefect: „În momentul impactului, cred că s-a pulverizat / „Toți bănuim din ce țară provine”

Autoritățile buzoiene continuă să caute resturile dronei doborâte, astăzi, de avion de vânătoare aparținând Forțelor Aeriene Române, deasupra localității buzoiene Padina. Prezent la fața locului, prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a precizat că este posibil ca drona să fi fost pulverizată de racheta trasă din avionul F-16.
În lipsa unor resturi care să poată fi analizate, reprezentantul guvernului în județul Buzău nu a putut preciza proveniența dronei, însă a opinat că toată lumea bănuiește din ce țară provine:
„Tot ce pot să vă spun deocamdată este că a fost identificat doar tubul din care a fost tras proiectilul care a dărâmat drona. Drona este clar de proveniență militară; nu spunem deocamdată pentru că n-avem date oficiale, dar toți bănuim din ce țară provine.”, a spus Leonard Dimian.
Potrivit acestuia, tubul proiectilului care a lovit drona a fost găsit pe câmp de un cioban, care se afla în zonă cu oile la păscut:
„Tubul a fost identificat pe câmp de o persoană privată. Ulterior, noi am sosit, am preluat, se desfășoară activități de identificarea traiectoriei pe care a venit drona și unde a fost doborâtă.”, a mai transmis prefectul județului Buzău.
- Greu de găsit
Pentru că drona ar fi fost doborâtă deasupra unui lan de floarea-soarelui, identificarea resturilor reprezintă acum o misiune extrem de dificilă. O soluție ar fi ridicarea unei drone și analizarea imaginilor, însă prefectul Buzăului crede că nu e imposibil ca resturile să nu mai fie găsite. Motivul, dacă a fost realizată din material compozit, drona a fost pulverizată la impact:
„Se pare că ar putea fi bucăți din ea căzute în lanul de floarea-soarelui din spatele nostru, ceea ce este foarte urât. Va trebui să ridicăm cred că o dronă, să vedem dacă vedem goluri în lanul de floarea-soarelui, dar din discuțiile purtate cu experții noștri militari, dacă drona a fost construită dintr-un material compozit, în momentul impactului cred că s-a pulverizat.”, a transmis Leonard Dimian.
La ora 14:00, forțele din teren încă mai desfășurau acțiuni de căutare pe o arie de de aproximativ 5 kilometri pătrați.
Reamintim că o dronă a cărei provenienţă nu a fost încă identificată a fost doborâtă, vineri, de un avion de vânătoare F-16, în zona localității buzoiene Padina. Incidentul de la Buzău reprezintă primul caz în care o dronă care a încălcat spațiul aerian al României a fost interceptată și doborâtă de Forțele Aeriene Române, în contextul măsurilor sporite de securitate adoptate la granița estică a NATO.
Era o chiuvetă din compozit zburătoare. De unde tot provin geniile aștea de sunt numite prefecți!
…de la bănuire până la certitudine e cale lungă!…a încercat și el să ne bage in cap că rușii sunt (bănuiește) ,cu siguranță!….
Uitaţi-vă un pic la așa-zisul „prefect” ce fizionomie are. Aceeași cu cei din anii ’90, cominiști politruci cu cap de bivol îmbrăcaţi la costum. Nu mai scăpăm de comuniști și biserici! Astra ne ţin pe loc.