Economie&BusinessSocial

Autotranzit Buzău repară gratuit mașinile instituțiilor care luptă împotriva COVID-19

Service-ul de pe Șoseaua Spătaru se alătură luptei împotriva coronavirusului

Gesturi mari, în vremuri grele. Tânărul antreprenor buzoian care deține depozitul Autotranzit și service-ul cu același nume de pe Șoseaua Spătarului a decis să se alăture campaniei „Mobilitate pentru eroi”. Inițiată de grupul Autonet, campania le propune partenerilor săi să repare gratuit mașinile instituțiilor implicate în salvarea de vieți și în prevenirea răspândirii coronavirusului.

Pandemia de COVID-19 a generat probleme sistemelor economice din întreaga lume, însă cei mai expuși sunt tot cei din „linia întâi”: medici, asistenți, polițiști, pompieri, jandarmi și alte categorii profesionale. Oameni de bine și persoane importante de la noi au decis să sară în ajutor și au donat bani ori și-au pus la dispoziție resursele de care dispun.

Printre aceștia se numără și proprietarul grupului Autotranzit, care s-a alăturat campaniei „Mobilitate pentru eroi”. Astfel, service-ul de pe Șoseaua Spătarului, care funcționează sub umbrela Automeister, va repara gratuit mașinile celor care pun siguranța semenilor mai presus decât pe lor. Este vorba despre cei aflați la datorie pe străzi sau în spitale: medici, asistenți, echipaje ISU, polițiști, jandarmi, pompieri sau militari, toți luptători activi în războiul contra virusului.

Misiunea grupului Autonet Import, care a lansat campania, este aceea de a-i proteja pe semeni cât mai bine împotriva amenințării noului coronavirus:

„Autonet Import, împreună cu furnizorii săi strategici și rețelele de service din administrarea sa, lansează campania “Mobilitate pentru eroi”. Eroii acestor vremuri grele sunt toți aceia care lucrează pentru ca noi să fim cât mai puțin afectați de amenințarea Covid-19, aceia care pun siguranța noastră mai presus decât siguranța lor, aceia care sunt pe străzi sau în spitale în loc să fie cu cei dragi. Fie că sunt medici, asistenți, echipaje ISU, polițiști, jandarmi, pompieri sau militari, toți sunt luptători activi în războiul contra virusului. Și, de aceea, merită tot sprijinul nostru.

Acesta este și obiectivul campaniei “Mobilitate pentru eroi”. Astfel, alături de furnizorii Castrol, Mahle, Monroe, NGK, Osram și Varta și rețelele de service Automeister, Auto Check Center și CarXpert, Autonet Import a creat un fond național în valoare de 200.000 de lei pentru repararea vehiculelor utilizate de către instituțiile aflate în prim planul acțiunior de combatere a pandemiei și de menținere a siguranței cetățenilor. Valoarea fondului va crește pe măsură ce și alți furnizori se vor alătura acestui demers. Acest fond va fi utilizat atât pentru piese de schimb cât și pentru manopera din ateliere. Campania se desfășoară între 1 aprilie și 31 mai.”, se arată în comunicatul de presă al grupului.

Pentru a beneficia de această campanie, reprezentanții instituțiilor implicate în lupta împotriva Covid-19 trebuie doar să apeleze urmatorul număr de telefon, partenerii implicați asigurându-se de rezolvarea rapidă și eficientă a problemei: 0373 31 31 30.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close