L-AȚI VĂZUT?
În data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că CERNAT TEODOR, în vârstă de 68 de ani, din Beceni, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu ar mai fi revenit.
Polițiștii au demarat de îndată verificări și activități specifice pentru depistarea persoanei dispărute.
Bărbatul are aproximativ 1,75 metri înălțime și 70 de kilograme, corpolent, ochi căprui, purta mustață și barbă.
Vestimentație: cămașă maro, geacă albastră, pantaloni de culoare închisă si adidași gri.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.