Știrile zilei

Bărbat în stare critică, după un accident straniu

Un bărbat în vârstă de 61 de ani se zbate între viață și moarte la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce a fost prins în presa de baloți la care lucra. Poliția a deschis o anchetă și cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

Ieri, Nicolae Prefac, un bărbat din C.A.Rosetti, mergea în spatele unei prese de baloți conduse de un localnic. La un moment dat, șoferul tractorului nu l-a mai zărit pe bărbat în urma presei de baloți și a oprit imediat motorul.

După coborârea din cabină, bărbatul a trăit un șoc. Colegul său fusese tras sub presă, capul și pieptul fiindu-i zdrobite de angrenajele mașinăriei.

Oamenii au tras afară victima și au chemat ambulanța, care a dus-o de urgență la spitalul din Buzău. Bărbatul se află pe secția de terapie intensivă, iar medicii depun toate eforturile pentru a-l salva.

Martorii spun că bărbatul a avut mare noroc. Motorul „îmbalotorului”, așa cum îl numesc agricultorii, a fost oprit la timp și nu a apucat să pună sârma de baloți pe bărbatul prins în interior.

Poliția a deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili condițiile producerii accidentului.

Ultima tragedie de acest fel s-a consumat în 2017. Atunci, un tânăr de 28 de ani, din satul Cotu Ciorii, comuna C.A.Rosetti, a murit în timp ce lucra pe un câmp la repararea unei balotiere. Tânărul a fost prins sub utilaj și nu a avut nicio șansă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button