Din Buzău

Bătaie cruntă și geamuri sparte, la un bar din județ

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, au provocat un scandal monstru în toiul nopții la un bar din Chiojdu, fiind nevoie de intervenția în forță a polițiștilor pentru a calma spiritele.

Evenimentul s-a produs în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în jurul orei 04.30. Polițiștii Secţiei 10 poliţie rurală Cislău şi jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău au intervenit imediat la localul de pe raza comunei Chiojdu unde au aflat că incidentul s-a produs pe fondul unor neînţelegeri între agenţii de pază şi unul dintre cei cinci, în vârstă de 20 de ani, care ar fi fost dat afară din local întrucât ar fi avut un comportament inadecvat.

  • În timpul conflictului au fost sparte geamurile de la uşile de acces în local, precum şi un geam al maşinii de intervenţie ce aparţine firmei la care erau angajaţi agenţii de pază.

Unul dintre agenţii de pază, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost lovit şi a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Nehoiu, însă nu a rămas internat.

Pe numele celor cinci petrecăreți cu chef de ceartă, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button