Știrile zilei

BEAT criță, a ajuns în arestul Poliției

Un tânăr a fost reţinut de poliţiştii din Pogoanele pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

Luni, 29 octombrie 2018, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pogoanele au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Scutelnici, la scurt timp după ce ar fi acroşat un alt vehicul parcat pe strada Unirii, din localitatea Pogoanele.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că tânărul nu deţine permis de conducere şi, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicând o concentraţie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, ulterior fiind dispusă împotriva sa măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!