Știrile zilei

Beat mort, cu mașina în șanț

Un „șofer” a fost depistat și scos la timp din trafic de polițiștii rutieri

Scene ca-n „Stan și Bran”, în ziua de 1 Mai. Polițiștii au reținut un șofer de 50 de ani, din municipiul Buzău, pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. După o cursă nebună, al cărei catalizator a fost alcoolul, șoferul a ajuns după gratii.

Pe 1 mai, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi de către o persoană despre faptul că un alt conducător din trafic i-a avariat autoturismul. Poliţiştii au demarat verificările și au dat autoturismul în consemn, mașina fiind identificată în trafic pe DN2E85 la ieşire din localitatea Spătaru.

La vederea atuospecialei de poliție, şoferul ar fi accelerat şi a virat brusc, intrând în coliziune cu un stâlp marginal. În urma verificărilor în bazele specifice, poliţiştii au stabilit faptul că șoferul are permisul de conducere suspendat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata” şi pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influeţta alcoolului”

Totodată, față de buzoian s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close