Știrile zilei

Ce asemănare! Bianca Mihai și-a cunoscut „geamăna” din Dubai!

Se spune că undeva în lume fiecare dintre noi are o sosie, un geamăn aproape identic născut de o altă mamă, pe cineva care fizic arată exact ca noi. Stiințific vorbind, potrivit unui studiu realizat în 2015 de Teghan Lucas, biolog la Universitatea din Adelaide , Australia, șansele de a mai găsi o persoană care să fie, din punct de vedere facial, exact ca noi, este de una la un trilion. În ciuda acestor statistici, buzoianca Bianca Mihai a călătorit de curând în Dubai pentru a-și cunoaște sosia.

Îndrăgită pentru prestațiile sale de solistă de muzică jazz, apreciată pentru reprezentațiile actoricești în cadrul trupei de teatru 3,14 a Colegiului National Bogdan Petriceicu Hașdeu, cunoscută la nivel național din showuri de televiziune precum Românii au Talent sau Cântă acum cu mine, tânăra supranumită „fata cu ochii de smarald” a trăit experiența vieții ei și a fost de acord să o împărtășească cu noi. A călătorit în Dubai pentru a-și cunoaște sosia, iar imaginile care au imortalizat momentul sunt pline de uimire și emoție.

  • Cum a fost posibil?

Incredibilul moment al întâlnirii cu sosia sa a fost posibil pentru tânăra buzoiancă datorită unui proiect de filme documentare care crează story-uri inspiraționale cu și despre oameni. Freedom Station este proiectul unei tinere jurnaliste, Alexandra, căreia îi place să descopere oameni curajoși , care îi pot determina și pe alții să coboare în Freedom Station-ul vieții lor și să își urmărească cu încredere visul. Descoperirea asemănării fizice dintre două tinere care locuiesc pe continente îndepărtate, vorbesc limbi diferite, a stârnit curiozitatea echipei de a explora o întalnire emoționantă și de a arăta cât de asemănători putem fi dincolo de discrepanțele sociale, cultural sau religioase.

GALERIE FOTO:

Show-ul Românii au talent a adus-o pe Alexandra Danciu în viața Biancăi și a rămas unul din oamenii de suflet ai tinerei buzoience. Ideea de a organiza emoționanta întâlnire s-a născut în momentul în care Alexandra a văzut un tutorial de make-up cu Lana, o tânără de origine jumătate palestiniană-jumătate siriană, care locuiește în Dubai.

 „A fost o întreagă aventură. De la a-i convinge pe ai mei să mă lase să plec în Dubai cu oameni pe care nu îi cunoscuseră până atunci, la excursii Dubai-România pentru interviul meu și al Lanei, și, în final, ceea ce parea imposibil:întâlnirea.,, a declarat pentru Reporter  Buzoian , Bianca Mihai. Mai mult, tânăra a povestit că este un om extrem de norocos prin prisma faptului că a aflat că există în lume un om care îi seamănă atât de mult fizic,si nu doar, și mai ales pentru că există oameni în viața ei care au făcut posibilă această întâlnire.

Filmul documentar Twin strangers-Another continent, another me scoate la iveală nu doar asemănarea fizică dintre două tinere, dar paradoxal arată că ambele au spirit artistic. ,,A fost un sentiment ciudat . Un sentiment de apartenentă al acelor locuri și totodată acolo nimeni nu a crezut că nu sunt arăboaică. Așa a fost să fie și cred că nu a fost întâmplător.”,  a mai adăugat Bianca.

  • Viața de după întâlnirea vieții

Fără îndoială întâlnirea dintre Bianca și Lana a fost ceva unic și memorabil. Faptul că s-a legat o prietenie pe viață este cel mai valoros lucru, dar viata își urmează cursul pentru ambele tinere, iar pentru buzoianca noatră vine o perioadă plină de emoții . „În câteva zile începe examenul de bacalaureat , așa că sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Sunt cât se poate de relaxată, având în vedere că am fost întotdeauna preentă în tot ce inseamnă activitate scolară și am învățat constant, dar cea care mă ferește de toate presiunile din jur este arta. Abia astept să mă bucur de vară, de muuultă muzică și actorie, prieteni și mare.”

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button