Bistro Junior, scos la vânzare | Cât costă clădirea de pe bulevardul Gării

Probabil că nu există buzoian care să nu fi auzit vreodată de „Junior” sau cel puțin de vechiul magazin „Istrița”, unde se stătea la coadă când băga marfă, în vremuri considerate astăzi de tristă amintire. Anii au trecut, și „Istrița” a devenit „Tess Junior”, iar mai apoi „Bistro”. Clădirea emblematică de pe bulevardul Gării este însă astăzi scoasă la vânzare și nimeni nu știe cât timp își va mai putea păstra destinația actuală.
Problemele pentru administratorul TESS CLUB INTERNAȚIONAL au început în decada trecută, mai exact în ianuarie 2018, atunci când problemele financiare l-au determinat să solicite Tribunalului Buzău deschiderea procedurii generale de insolvență.
Pe 15 mai 2018, aceeași instanță a dispus începerea procedurii falimentului, iar conform informațiilor din dosarul aflat pe portalul instanțelor de judecată, procedura vizează și insulița din Parcul Tineretului.
Patru creditori sunt înscriși la masa credală: Primăria Municipiului Buzău, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR ADA) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM).
Prima licitație privind vânzarea Bistro Junior a avut loc pe data de 17 august 2023, însă nimeni nu a fost declarat câștigător. Prin urmare, licitația va fi repetată săptămânal, în fiecare zi de vineri, timp de zece săptămâni.
Prețul de vânzare al complexului de pe bulevardul Gării este de 717.609 euro.
Pierderea celor două proprietăți nu este însă singura problemă a fondatorului TESS, Sorin Cristea, zis „Cazma”. La începutul lui august 2022, buzoianul a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, prejudiciul creat statului fiind evaluat la 1.043.013 lei.

- Cu executare la Buzău, cu suspendare la Ploiești.
Potrivit soluției dictate de Curtea de Apel Ploiești, Sorin Constantin Cristea a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în variantă agravantă şi în formă continuată, cu suspendarea pedepsei şi aplicarea unui termen de încercare de 5 ani. De asemenea, administratorul Daniela Vlăgea, mâna dreaptă a lui Cristea, a primit aceeaşi pedeapsă.
Pe fond, Tribunalul Buzău îi condamnase pe cei doi la închisoare cu executare, pe Cristea la 5 ani, iar pe Vlăgea la 3 ani de închisoare, ultima pentru complicitate la evaziune fiscală în varianta agravantă şi în formă continuată.
corupția castiga întotdeauna în romania