Știrile zilei

Bogdan Spătaru, profesorul care îi face pe români să iubească limba greacă

Cursurile se desfășoară online, sunt interactive și îmbină teoria cu aplicațiile practice

La primul curs de limba greacă veche din anul I de Teologie, profesorul de limbi clasice a intrat în sală cu pas apăsat și, ajuns la catedră, ne-a spus cu un aer triumfal: „Domnilor studenți, după cum observați, cuvântul „greacă” începe cu „grea”. Prin urmare, să nu vă așteptați să fie ușor!”.

Iar cuvintele profesorului aveau să capete sens de la un examen la altul, mai ales pentru aceia dintre noi care nu urmaseră seminarul teologic și pentru care limba șlefuită de marii înțelepți ai Antichității rămânea… o redută greu de cucerit.

În fine, anii au trecut, tocile au zburat în văzduh, iar noi ne-am lăsat purtați de ritmul vieții, având grijă să așezăm limba greacă pe un raft cât mai inaccesibil al minții noastre, căci ne fuseseră de ajuns furcile caudine pe sub care care ne purtase domnul profesor.

Apoi l-am descoperit pe profesorul Bogdan Spătaru.

Lucrez în învățământ și văd bine că dascălii se împart în două categorii: cei care își predau disciplina și cei care, pe lângă asta, schimbă felul în care elevii privesc lumea. Bogdan Spătaru este unul dintre aceștia. Dar mai bine haideți să-i descoperim împreună povestea.

Era anul 2004, când tânărul teolog Bogdan Spătaru răspundea unei chemări profunde: aceea de a studia în Grecia. Se număra printre absolvenții eminenți ai seminarului teologic bucureștean și tocmai asta avea să-i asigure „pașaportul” către descoperirea culturii și civilizației elene.

Prin urmare, atras irezistibil de lumea greacă, s-a stabilit în Kilkis, în nordul Greciei. Pentru el avea să fie începutul unei călătorii intelectuale de natură să-i definească destinul.

Tot atunci a urmat primul curs de limba greacă, pe care l-a absolvit cu rezultate excelente, transformând pasiunea sa într-un proiect de viață. Au urmat anii de studiu la Teologie și la Facultatea de Istorie și Arheologie din Salonic, un master în Administrarea Afacerilor și implicarea în numeroase proiecte desfășurate în România, Grecia și Danemarca.

Și aici vine partea cu adevărat remarcabilă a muncii sale: din 2009 predă limba greacă, iar experiența acumulată de-a lungul anilor s-a transformat într-o metodă proprie de lucru, rafinată prin sute de ore de curs și prin contactul permanent cu limba vie.

  • Sute de absolvenți care astăzi vorbesc limba greacă 

Cursurile de greacă se desfășoară online, sunt interactive și interdisciplinare, iar fiecare sfârșit de lecție îți lasă dorința firească de a reveni pentru următoarea.

Am trăit-o personal: o oră petrecută alături de Bogdan Spătaru este o experiență intelectuală în sine, un periplu fascinant prin istorie, artă, geografie, mitologie, civilizație și lingvistică. O simplă explicație despre un cuvânt poate deveni punctul de plecare al unei incursiuni în lumea lui Homer, al unei discuții despre Bizanț sau despre o insulă grecească, al unei reflecții asupra felului în care limba modelează gândirea și cultura.

Dar adevăratul atu al profesorului Spătaru nu este cultura vastă (care vă va frapa, veți vedea), ci felul în care predă. Am spus-o și în alte contexte: în educație, câtă vreme am păstrat modelul clasic, lucrurile au mers bine. Metoda lui Bogdan Spătaru este, în esență, una clasică, dar remarcabil de eficientă.

Ea îmbină conversația euristică, prin care cursantul este condus să descopere singur răspunsurile, cu expunerea clară și riguroasă a noțiunilor, învățarea prin descoperire și exercițiul permanent. Nu există artificii inutile și nici promisiunea unui succes obținut peste noapte. Există, în schimb, seriozitate, logică, răbdare, dialog și o construcție atentă a fiecărei lecții, astfel încât fiecare informație nouă să se sprijine firesc pe cea anterioară.

Aș putea să continui acest laudatio, dar consider că este mai util să-l descoperiți singuri pe profesorul Bogdan Spătaru, care aproape lunar începe o nouă grupă de adulți. Nu sunt necesare cunoștințe de greacă, pentru că totul pornește de la zero.

Și, chiar dacă am ajuns la final, ne întoarcem și noi la „zero” – începutul, partea cea mai importantă a oricărei lucrări, după cum spunea Platon. Rămâne, așadar, să descoperiți cum începe cursul de limba neogreacă, participând gratuit la un webinar, pe care profesorul Bogdan Spătaru îl organizează pe platforma Zoom.

Mai multe detalii pot fi obținute pe www.cursurigreaca.ro.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button