Știrile zilei
BOMBE ALIMENTARE în batoanele de salam și parizer! Buzoienii le consumă zilnic, deși produc BOLI GRAVE!
Soia, potențiatori și coloranți periculoși în loc de carne. Aceasta pare a fi rețeta prin care unii producători de mezeluri se îmbogățesc pe spatele buzoienilor care consumă zilnic parizer și salam ieftine, dar deosebit de periculoase pentru sănătate.
Rafturile supermarketurilor și ale hipermarketurilor buzoiene sunt pline de astfel de produse. Așezate frumos în rafturi, cu aspect plăcut și etichete care-ți iau ochii, batoanele de salam și parizer sunt adevărate bombe toxice pentru consumatori, deoarece conțin substanțe ce pot produce afecțiuni grave.
-
Mezeluri la 7 lei kilogramul.
Prețul mic îi tentează pe cumpărătorii care nici măcar nu citesc eticheta produsului înainte de a-l așeza în coș. Pentru doar 6.99 lei, buzoienii pot cumpăra un baton de salam de 1 kilogram, ceea ce îi face să dea mai puțină importanță etichetei pe care sunt înșiruite ingredientele. Dacă ochiul neavizat n-ar înțelege oricum compoziția produsului, nu același lucru se întâmplă și în cazul specialiștilor, care trag un semnal de alarmă:
„Mai întâi, pretul mic care de cele mai multe ori arată că produsul este de proastă calitate. Sunt folosite părti ale animalului care nu se consumă în mod obisnuit, precum cartilajele, sunt măcinate bine, amestecate cu carne și rezultă acel produs ieftin si de proastă calitate. Dacă nu se specifică nici macar procentul de carne de vită, porc sau pui, calitatea produsului e mult scazută si nu stim nici de unde provine carnea. Consumatorii ar trebui să știe că acele produse nu au calitatea specifică pentru că sunt folosite în plus substanțe care să conserve carnea, pentru ca să își pastreze mirosul și aroma. Orice carne, mai ales după ce este tranșat animalul, prinde miros dacă este păstrată câteva zile. Dacă în galantar stă cel puțin o lună de zile, conservate, substanțele pe care le consumă clientul îi fac rău, pentru că sunt substanțe pe care organismul încearca sa le elimine„, a spus pentru bzi.ro dr. Constantin Tibarna, medic nutritionist.
-
Parizer „cu de toate”.