Buzău, "CAP DE LINIE". Cuțitarul din Neamț a fost prins și reținut de polițiștii TF
Gara Buzău a fost cap de linie pentru cuțitarul din Neamț, urmărit la nivel național pentru executarea pedepsei cu închisoarea. El a fost prins și reținut de polițiștii din cadrul TF Buzău, care acționau într-un tren pe relația Bucureşti – Vatra Dornei.
Joi, 6 februarie, în jurul orei 23:00, oamenii legii au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Neamţ, urmărit la nivel naţional.
Pentru că Judecătoria Roman emisese pe numele bărbatului respectiv mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 luni pentru comiterea infracţiunilor de „ameninţare” şi „port fără drept de cuţit în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor” , acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, de unde va fi transferat la penitenciar.