AdministrațieȘtirile zilei

BUZĂU: Echipa Radu-Ciolacu face posibilă construirea centurii de Est

Inițiat de către deputatul buzoian Sebastian Radu și susținut în Parlament de liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, proiectul realizării centurii de est a municipiului Buzău devine un deziderat tot mai aproape de atins.

Plenul Parlamentului reunit în ședință comună joi, 14 februarie, a votat favorabil un amendament la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019. Prin cele două noi aliniate introduse la articolul 39, Ministerul Transporturilor va prelua de la autoritățile publice locale documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiție “Varianta de ocolire Est Municipiul Buzău”, va iniția demersurile privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și în baza acesteia va efectua procedurile necesare pentru implementare.

Inițiat de deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu, proiectul va contribui semnificativ la decongestionarea traficului în zona municipiului Buzău.

„Observăm constant probleme în preluarea fluxului auto în zona Buzăului. După reabilitarea podului de la Mărăcineni și a podului de la Vadu Pașii, care se va finaliza curând, apare necesitatea unei rute ocolitoare între cele două puncte care să ajute la desfășurarea fluentă a circulației auto. Am considerat că preluarea obiectivului de investiții de către Ministerul Transporturilor va asigura posibilitatea de finanțare a centurii ocolitoare de la bugetul de stat și va degreva autoritățile locale de aceste cheluieli. La depunerea amendamentului am avut în vedere nevoia buzoienilor de a reduce timpii de deplasare, impactul pozitiv asupra economiei locale și regionale pe care l-ar avea varianta de ocolire și dorința de a asigura tuturor celor care tranzitează zona condiții de trafic decente.”, a declarat Sebastian Radu.

Amendamentul a fost susținut în plenul Parlamentului de întreaga echipă a PSD Buzău condusă de deputatul Marcel Ciolacu, chestor al Camerei Deputaților.

„Această variantă de ocolire vine ca o continuare firească a proiectului pe care l-am susținut în calitate de vicepremier prin care a fost reabilitat podul Mărăcineni, principala legătură a Munteniei cu Moldova. Podul de la Mărăcineni de pe DN2-E85 nu poate prelua întregul trafic auto, ceea ce duce la întârzieri pentru toți cei care îl tranzitează atât în interes personal cât și în interes de serviciu. Este, astfel, ușor de înțeles că varianta de ocolire Est a Municipiului Buzău va avea și o importanță strategică pentru dezvoltarea regiunilor pe care le conexează și apreciez implicarea colegilor mei în adoptarea acestuia ”, a precizat deputatul Marcel Ciolacu.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 este dezbătută săptămâna aceasta în Parlamentul României și va primi votul final vineri.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button