SocialȘtirile zilei

Buzău, PERICOL de îmbolnăvire. Ce spun medicii

De zece zile, mii de buzoieni nu au posibilitatea de a face baie în propriile locuințe după ce Ecogen a sistat furnizarea de agent termic, iar RAM nu poate încă să livreze apă caldă. Medicii atrag atenția că mii de oameni se expun pericolului de îmbolnăvire.

Potrivit Șansa News, la debutul crizei apei autoritățile de sănătate publică susțineau că nu sunt riscuri pentru populație. Dacă inițial medicii vorbeau doar despre o stare de stres, acum, când nu se întrevede nici o speranță ca serviciul să fie reluat zilele acestea, medicii din DSP spun că lucrurile se schimbă.

„Dacă e vorba de un interval scurt de timp fără apă caldă nu sunt probleme pentru că oamenii își pot încălzi apa, alții au centrale proprii de apartament. În momentul în care se întrerupe pentru o perioadă mai mare nu mai vorbim doar de disconfortul pe care îl avem, apa caldă fiind una dintre necesitățile noastre de civilizație și confort în aceste vremuri, sigur că e un disconfort major dar mai este si stresul pe care-l creează acest transport al apei calde dintr-un colț în altul al apartamentului ca să rezolvăm diverse probleme.”, spune medicul Elena Dorobanțu pentru sursa citată.

  • Copiii, cei mai expuși îmbolnăvirii.

„Dacă chiar nu am încălzi apa, acum cât este foarte cald ne putem spăla cu apă rece, dar avem și copii. Pentru copiii sub 3 ani care trebuie să fie spălați nu numai zilnic, ci de fiecare dată când se murdăresc, e cel puțin riscul de apariție a unor afecțiuni pe piele. Odată ce nu-i faci baie copilului de câte ori are nevoie e favorizată apariția de infecții la nivelul tegumentelor. Și adulții tot la nivelul pielii au disconfort și pot apărea la iritații ale pielii la încheieturile articulațiilor unde se adună mai multă transpirație sau sebum, fiind predispus tegumentul la suprainfecții bacteriene”, a mai spus dr. Dorobanțu.

Furnizarea apei calde s-a oprit, miercurea trecută, în tot orașul după o dispută între conducerea Regiei Autonome Municipală și cea a companiei care producea agent termic. 6400 de apartamente au rămas nealimentate cu acest serviciu. Primăria Buzău și regia de termoficare încearcă să pună în funcțiune un sistem care ar urma să livreze apă caldă și, la iarnă, căldură, către apartamente încă branșate la sistemul centralizat.

RAM Buzău susține că, până la sfârșitul acestei săptămâni, va fi reluată furnizarea agentului termic. În cel mai optimist scenariu, apa se va încălzi din nou la robinete spre sfârșitul săptămânii

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!