Știrile zilei

BUZĂU: Profesor luat cu cătușele, după ce a sărutat o elevă de 12 ani

Bărbatul este tatăl unui fost concurent de la Exatlon și a apărut cu familia sa în numeroase show-uri televizate. Soția sa este tot cadru didactic și predă la o școală din județ.

UPDATE: Instanța a decis ca bărbatul să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Șoc în învățământul buzoian, după ce un profesor de biologie de la Școala Gimnazială Merei a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. Individul a sărutat pe gură o elevă de 12 ani, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere ale școlii.

Miercuri, poliția a fost sesizată de către conducerea Școlii Gimnaziale Merei, la scurt timp după ce s-a aflat despre incidentul produs pe data de 18 iunie. Atunci, profesorul Ștefan N. ar fi sărutat-o pe eleva de 12 ani, într-un moment în care cei doi erau singuri într-o încăpere din școală.

După ore, fetița a mers acasă și le-a povestit tot părinților. Ulterior, micuța a venit la școală însoțită de părinți, iar directoarea unității de învățământ a scos imaginile de pe camerele de supraveghere.

După ce a constatat că faptele reclamate se confirmă, conducerea școlii a anunțat poliția, iar ulterior, cadrul didactic a fost încătușat și reținut pentru 24 de ore.

Colegii profesorului sunt șocați de gestul acestuia și spun că nu s-ar fi așteptat niciodată la o asemenea monstruozitate. În trecut, dascălul i-a pregătit pe copii în cadrul unui club de dansuri și a obținut numeroase premii la concursuri.Mi-a luat Dumnezeu mințile, și-ar fi motivat el gestul în fața conducerii școlii.

Totuși, sunt voci care susțin că bărbatul nu ar fi la prima abatere. Acum câțiva ani, un abuz similar avându-l protagonist pe Ștefan N. s-ar fi produs și la o școală din zona de câmpie a județului, dar atunci cazul ar fi fost mușamalizat.

Astăzi, profesorul a fost dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, dar magistrații au decis ca el să fie plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

”Am înțeles că sunt înregistrări pe care profesorul nu le-a mai putut contesta. Acest domn a fost adus la școala Merei pentru a le oferi copiilor lecții de dans, apoi a primit posturile de suplinitor în urmă cu un an”, a spus primarul din Merei pentru Știri de Buzău.

Potrivit aceleiași surse, dascălul și-a înaintat demisia imediat ce anchetatorii i-au prezentat înregistrările de pe camerele de supraveghere ale școlii.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: