AnunțuriȘtirile zilei

BUZĂU: Se inaugurează primul „Inel verde” al orașului | Invitația primarului Toma

Amatorii de plimbări cu bicicleta, cu trotineta sau cu rolele au motive de bucurie. Începând de duminică, ei se vor putea plimba pe un circuit lung de 5,4 kilometri ce include zona Crâng şi Calea Eroilor. Traseul denumit „Inelul verde” va fi inaugurat pe 22 septembrie, la 10.00, buzoienii fiind invitați să participe.

Duminică, Primăria Buzău va inaugura primul „Inel verde” al oraşului, un traseu lung de 5,4 kilometri în jurul şi în interiorul Parcului Crâng. La eveniment sunt invitaţi toţi buzoienii, în special cei care se deplasează cu bicicla, cu trotineta, cu rolelele sau alte mijloace de transport nepoluante.

Pista de biciclete va porni de la Poarta Crângului, va continua pe Bulevardul Mareşal „Alexandru Averescu” şi pe Calea Eroilor,  apoi pe Aleea Căprioarei, Obelisc şi înapoi la Poarta Crângului.

Conducerea Primăriei Buzău anunţă că astfel doreşte să încurajeze mersul cu bicicleta sau cu trotineta, în detrimentul maşinilor sau motocicletelor, care poluează atmosfera.

În acelaşi context, edilul Constantin Toma anunţă că, pe viitor, va supune dezbaterii publice un proiect care prevede interzicerea autovehiculelor în centrul municipiul Buzău.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [418.98 KB]

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!