Știrile zilei

Buzăul, record negativ. Locul I pe țară

De câteva zile, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus la Buzău este în continuă creștere. Rata de multiplicare a zilei este de 0.5, din numărul zilnic de îmbolnăviri pe țară 10% din cazuri aparținând Buzăului.

Deși românii au început să adopte un ton sceptic și persiflant în fața coronavirusului, cifrele transmise de Institutul de Sănătate Publică spun altceva. Asta în cazul în care situațiile nu sunt artificiale, „umflate”, așa cum cred mulți dintre consumatorii de presă.

De pildă, numai astăzi, din cele 320 de cazuri noi la nivel de țară, 10% aparțin Buzăului. Progresul  (sau regresul?) a început de vineri, atunci când am ieșit în evidență cu 19 cazuri noi pentru ca, în următoarele 24 de ore, să mai fie confirmate alte 23.

Astăzi, 32 de cazuri noi au fost raportate de către DSP Buzău, istoricul epidemiologic al fiecărui infectat nemaifiind făcut public. Cert este că mulți dintre pacienți sunt cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență Buzău.

În altă ordine de idei, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a făcut o declarație care aruncă o umbră de îndoială asupra exploziei numărului de cazuri de la Buzău:

„Nu că am suspiciuni, am certitudini. În momentul în care noi am anunţat că ne gândim dacă votăm sau nu prelungirea stării de alertă, deodată, la TV, a explodat numărul de îmbolnăviri”, a spus Ciolacu.

Ca de obicei, concluziile vă aparțin.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Sunt teste greșite, trimise din China, tara care a produs virusul in laborator. Se vrea inducerea spaimei in randul populatiei in beneficiul unora,chiar si masmedia, care a intrat în joc contracost. Populatia ar trebui să iasă din starea de hipnoză si sa realizeze cati oameni au murit in Romania din cauza lipsei tratamentului de specialitate pentru bolile cronice ce pe care le aveau. Avocatul Poporului ar trebui să facă plângere împotriva ministrului Sanatatii si a marilor specialiști care au desfiintat spitale. Mai devreme sau mai tarziu ,toti cei implicati in aceasta afacere, vor răspunde în fața românilor.

  2. Doresc sa transmiteti DSP Buzau sa se implice mai mult,in controlul vis-a vis de purtarea mastilor,in majoritatea supermarketurilor din orasul Buzau, vanzatorii ,casierii si majoritatea personalului nu poarta masaca (desi este obligatoriu prin lege) sau o poarta sub barbie,iar daca le atragi atentia, te sfideaza ca si cum tu ai o problema ,nu ei care nu respecta nicio regula(exemplu supermarket Lidl Brosteni unde se poarta de parca nu au auzit nicicand de reguli),sa nu ne miram ca in cateva zile prin” grija „DSP Buzau,a anagajatilor din supermarket si a personalulu Spitaluilui judetean sa ne apropiem vertiginos de „performanta” Sucevei.DSP Buzau doarme in bocanci,ultimul comunicat de presa de pe site-ul lor este din 7 mai,iar orasul nostru este in TOP 1 Infectati……………… nu cumva au nevoie de o schimbare?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button