Știrile zilei

Buzăul va avea o academie de fotbal, anunță președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu

Proiectul, discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal

Pas important către dezvoltarea fotbalului juvenil din Buzău. Conducerea Consiliului Județean a anunțat demararea demersurilor pentru înființarea unei academii de fotbal destinate copiilor și juniorilor din întreg județul Buzău.

Luna trecută, președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și directorul de dezvoltare Felix Grigore, discuțiile fiind axate pe viitorul fotbalului buzoian și pe dezvoltarea sectorului de copii și juniori.

Potrivit acestuia, obiectivul este realizarea unei academii de fotbal care să ofere șanse egale copiilor din municipiu și din mediul rural, astfel încât tinerii talentați să beneficieze de condiții moderne de pregătire.

În cadrul vizitei, oficialii au inspectat și baza sportivă aflată la ieșirea din municipiul Buzău, investiție realizată printr-un program al Guvernului României, împreună cu Compania Națională de Investiții. Constructorul a anunțat că lucrările vor fi finalizate în luna septembrie, când complexul va fi predat pentru a putea fi folosit de copiii și juniorii din județ.

Reprezentanții administrației județene consideră că dezvoltarea fotbalului de performanță trebuie să înceapă de la infrastructură și de la investițiile în copii:

Sportul începe cu investiția în copii. Am avut o întâlnire foarte bună cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de directorul tehnic Mihai Stoichiță și de directorul de dezvoltare, Felix Grigore. Am discutat despre viitorul fotbalului buzoian și despre pașii necesari pentru dezvoltarea sectorului de copii și juniori.

Ne dorim să construim, la Buzău, o academie de fotbal care să ofere șanse copiilor din întreg județul, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Talente există, iar datoria noastră este să le oferim condiții pentru a se dezvolta.

Am vizitat și baza sportivă de la ieșirea din municipiul Buzău, realizată printr-un program al Guvernului României, alături de Compania Națională de Investiții. Constructorul ne-a asigurat că, în luna septembrie, investiția va fi finalizată și predată pentru a fi folosită de copiii și juniorii din județ.

Cred că performanța începe cu infrastructura și cu investiția în cei mici. Dacă vrem ca Buzăul să aibă, pe termen lung, o echipă puternică la nivel național, trebuie să construim mai întâi o bază solidă pentru generațiile care vin din urmă. Asta ne propunem și în această direcție vom continua să investim., scrie Marcel Ciolacu în postarea sa de Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. PENTRU CINE CIOLACU SI TOMITA BOY SA FACA SPORT CU BANI UITE BANI SI NU MAI SUNT DAAA SE POATE ORI CE SA CIORDITI BANI NU MAI AVETI DE UNDE FURA BANI

  2. EI HAI CA ASTA LIPSEA BUZAULUI ?! BAI VOI SUNTETI PROSTI SAU ESTE LOC DE CEVA CIORDEALA , CIOLANEALA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button