
În seara zilei de joi, 23 ianuarie, puțin după miezul nopții, un autoturism parcat suspect putea fi văzut pe drumul național 2C, în zona pădurii din comuna buzoiană Padina. Șoferii care au tranzitat zona au crezut, probabil, că este vorba despre un autoturism rămas în pană, însă a doua zi, comunitatea avea să primească o veste cutremurătoare.
În dimineața zilei de 24 ianuarie, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că a zărit un cadavru atârnând spânzurat de un copac în pădurea situată la ieșirea din Padina. Descoperirea a fost făcută foarte aproape de drumul național, așa încât anchetatorilor nu le-a fost greu să stabilească o legătură între decedat și mașina parcată.
Într-adevăr, bărbatul venise aici cu un autoturism, pe care îl abandonase pentru a-și face seama în pădure.
Curând, anchetatorii aveau să descopere că persoana spânzurată este un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Buzău. Niciun bilet de adio, niciun indiciu asupra teribilului eveniment, motiv pentru care cercetarea penală continuă și astăzi, în vederea elucidării circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Cum astfel de cazuri stârnesc întotdeauna discutii, și misterioasa moarte din pădurea Padina a generat numeroase speculații. Unele voci susțin că sinuciderea ar avea legătură cu anumite probleme la serviciu ale bărbatului, altele – cu o mare sumă de bani pierdută la jocurile de noroc.
Anchetatorii sunt însă cei chemați să lămurească acest mister și, în măsura în care așa ceva se mai poate, să aducă o explicație și un strop de alinare familiei.