Din Buzău
Buzoian de 65 de ani, mort din cauza gerului. Alte câteva persoane au ajuns la UPU cu HIPOTERMIE
Gerul „polar” din ultimele zile a făcut victime printre oamenii fără adăpost din Buzău. Mai multe persoane au ajuns la UPU cu degerături, iar pentru un bărbat de 65 de ani, medicii nu au mai putut face nimic.
În perioada 31.01.2014-3.02.2014, la Unitatea de Primiri de Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Buzău s-au inregistrat 7 cazuri sociale si 4 cazuri de hipotermie.
Din cele 4 cazuri de hipotermie, în 3 situații a fost necesară internarea pacientilor pe sectia de Chirurgie Plastică, din cauza degeraturilor survenite la nivelul membrelor.
Pentru un bărbat de 65 de ani, internat în UPU cu hipotermie, medicii nu au mai putut face nimic. Starea lui s-a agravat, degerăturile ducând la decesul acestuia, la numai câteva ore de la internare.
In ceea ce priveste situatia cazurilor sociale, pacientii care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente au primit ingrijirile medicale corespunzatoare si ulterior vor fi transferati la Centrul de Urgenta de Zi si de Noapte pentru persoanele fara adapost.