Tragedie în județul Brăila, unde un buzoian în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub un mal de pământ. Bărbatul era angajat la o firmă din Buzău, care presta o lucrare la rețeaua de apă din comuna brăileană Grădiștea.
Conform debrăila.ro, apelul la 112 a fost efectuat miercuri seară, la ora 19:10. Bărbatul se afla într-un șanț, unde efectua lucrări la rețeaua de apă și canalizare din satul Ibrianu, comuna Grădiștea.
Potrivit primelor date, publicate de ziarul brăilean, malul șanțului nu era asigurat în niciun fel.
Muncitorul a fost scos de localnici, iar echipajul medical ajuns la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ o oră. Din nefericire, forțele de prim ajutor s-au văzut nevoite să pronunțe decesul.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă. Și ITM a demarat propria anchetă în acest caz, fiind vorba despre un accident de muncă mortal.
Alt accident de munca pentru care mortul e de vina. Institutiile statului stau cu mina in sin