Știrile zilei

Buzoieni giranți la credite, fără știrea lor | Două femei reținute

Mai mulți buzoieni s-au trezit buni de plată, după ce două femei le-au folosit numele într-o schemă infracțională prin care obțineau credite bancare. Două femei, una din Buzău și cealaltă din Cilibia, au fost reținute de polițiști.

Cele două suspecte, în vârstă de 41 și 46 de ani, ambele angajate ale unei firme din domeniul consultanței financiare, ar fi săvârșit faptele în anul 2023, dar afacerea sulfuroasă a ieșit la iveală abia acum. Femeile ar fi avut acces la datele mai multor persoane care ar fi apelat la ajutorul lor, pentru simulări de  credite. Astfel, cele două ar fi decis să profite de aceste date, falsificând un extras Revisal și mai multe adeverințe de venit.

Cu ajutorul acestor documente au reușit să ateste că anumite persoane erau angajate ale unor societăți comerciale. Mai departe, documentele ar fi fost folosite pentru ca respectivele persoane să figureze drept giranți pentru acordarea unui împrumut, iar printre aceștia s-au numărat inclusiv angajați din instituții publice.

Ieri, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore:

„Ieri, 15 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice  al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au reținut pentru 24 de ore două femei de 41 și 46 de ani, din Buzău și Cilibia, cercetate pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2023, cele două femei ar fi falsificat un extras Revisal și mai multe adeverințe de venit, care atestau că anumite persoane erau angajate ale unor societăți comerciale sau instituții publice.

Documentele ar fi fost utilizate pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate ca giranți ai unor credite bancare pentru persoanele înscrise în documente.

Ulterior, persoanele cercetate ar fi obținut în nume propriu un credit, în valoare de 36.000 de lei, fără ca persoanele ce ar fi fost trecute ca giranți, să fi cunoscut despre această calitate.

Totodată, s-a stabilit că scopul celor două femei ar fi fost să obțină banii cu titlu de împrumut, fără a mai avea intenția de a achita ratele aferente, creând un prejudiciu atât în sarcina instituției de credit, cât și a persoanelor menționate ca giranți.

În baza mandatului de aducere, femeile au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button