SportȘtirile zilei

BUZOIENI, pregătiți-vă copiii nu doar pentru stadion, ci și pentru TERENUL DE FOTBAL!

Recent buzoienii au aflat că, datorită unui proiect de hotărâre depus la primărie, copiii care au până în 16 ani, vor avea acces gratuit pe toate stadioanele municipiului. Decizia are ca scop încurajarea tinerilor să petreacă timp afară, dar și dezvoltarea afinității acestora către sport. Părinții sunt îndemnați să profite la maxim de această oportunitate și să meargă împreună cu minorii la competițiile sportive desfășurate pe stadioanele buzoiene. 

Dacă se vor simți mai atrași de ideea de a face mișcare, copiii pot ajunge să devină sportivi de performanță, care să aducă onoare municipiului. Părinții pot contribui mult la dezvoltarea laturii active a minorilor. Aceștia nu trebuie să se limiteze la a fi simpli spectatori la meciurile de fotbal desfășurate pe teren, ci ar trebui să exploateze orice înclinație a copilului spre această disciplină fizică. Cum pot face aceasta? 

Cum îți poți ajuta copilul să devină un fotbalist profesionist?

  1. Caută un loc unde se poate antrena

Antrenamentul este cheia succesului în domeniul sportiv. La fel ca orice altă disciplină, exercițiul este necesar pentru ca subiectul să își rafineze competențele. În câțiva ani, acesta poate ajunge să facă performanță și să aibă o carieră demnă de imitat. 

În parcursul sportiv al copilului, părinții joacă un rol decisiv. Dacă observi că cel mic este interesat de fotbal, este recomandat să găsești cât mai repede un antrenor care îl poate instrui. Asigură-te că va intra într-o grupă potrivită pentru vârsta lui și că orarul de antrenament nu se va suprapune cu activitatea lui școlară. 

  1. Cumpără-i echipamentul necesar

Odată ce începe antrenamentul, copilul va avea nevoie de un echipament pentru fotbal corespunzător. Acesta trebuie să conțină neapărat un tricou și pantaloni scurți (short). Pentru protecția celui mic, sunt necesare jambierele și apărătorile. Cât despre încălțăminte, aceasta trebuie să fie una ușoară, de calitate și cu crampoane, asigurându-i jucătorului o aderență mare pe teren. Dacă nu îți este clar ce alegeri ar trebui să faci, vorbește cu persoana care va fi antrenor pentru a-ți oferi câteva sugestii. În cazul în care cel mic va exersa statul la poartă, va avea nevoie de mănuși de portar. 

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com
  1. Pregătește un cadru propice pentru învățare 

Pentru a se bucura de performanță în activitatea sportivă, copilul trebuie încurajat. Bineînțeles, dacă, la un moment dat, își dă seama că nu găsește bucurie în fotbal, părinții nu trebuie să insiste ca el să continue această disciplină, indiferent de suma investită în acest scop până la momentul respectiv. 

Cât timp copilul este încă interesat, părinții trebuie să îi creeze un cadru propice. Asta înseamnă că cel mic nu trebuie să fie prea obosit din cauza faptului că nu reușește să găsească un echilibru între școală și activitățile extra. De asemenea, odihna este deosebit de necesară și tulburările de somn trebuie tratate cu mare seriozitate. 

Pentru a-l ajuta să își îmbunătățească tehnica de joc, urmărește împreună cu el meciuri celebre. Studiază tehnica jucătorilor de succes și mergi des cu el la competițiile de fotbal  locale din Buzău și împrejurimi. 

Acum că știi cum să profiți la maximum de această nouă oportunitate care s-a ivit în municipiu, nu mai are rost să stai pe gânduri. Ieși cu copilul afară, faceți sport, încurajează-l să devină cea mai bună versiune a sa, indiferent care ar fi aceasta. 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close