Știrile zilei

Când va pleca Trans Bus către Merei, Cernătești și Stâlpu

Data la care autobuzele S.C. Trans Bus S.A. vor porni către localitățile a trei noi comune buzoiene este bătută în cuie. Conducerea societății a anunțat că prima zi de circulație a autobuzelor către Merei, Cernătești și Stâlpu este luni, 1 aprilie 2019.

Anunșul este departe de a fi o păcăleală, în ciuda datei din calendar. De altfel, toate procedurile pentru intrarea pe trasee a autobuzelor au fost îndeplinite: Ieri, consilierii municipali buzoieni au votat cooptarea comunei Merei în structura acţionariatului societăţii Trans- Bus SA, în vederea înfiinţării unor linii de transport persoane către localităţile comunei.

Consiliul Local Merei va aproba subvenţia anuală către societatea de transport şi cotizaţia, care va fi calculată în funcţie de numărul de locuitori ai comunei. Vor fi trei trasee distincte care vor deservi localităţile din Merei, unul dintre acestea având ca punct de oprire localitatea Lipia.

În tot acest timp, transportatorii privaţi vor funcţiona după orarul obişnuit, pe traseele pentru care deţin licenţele de transport.

Prin introducerea unei linii directe Buzău-Monteoru pe timpul sezonului estival se așteaptă o creștere a numărului de turiști în stațiunea balneară recunoscută la nivel național pentru tratamentele sale.

Tot 1 aprilie va fi prima zi de circulație a Trans-Bus către comunele Cernătești și Stâlpu. Va urma Berca, pentru care încă mai sunt proceduri de îndeplinit.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!