Știrile zilei

Caravana SMURD ajunge pe Platou

În zilele de 22 şi 23 octombrie 2016, Caravana SMURD – “Fii pregătit!” se va afla în judeţul Buzău. Aceasta va fi amplasată în Piaţa Daciei din municipiul Buzău sâmbătă, 22.10.2016, între orele 10:00 – 18:00, urmând ca duminică, 23.10.2016, în acelaşi interval orar, vizitatorii să fie aşteptaţi în piaţa din faţa Primăriei municipiului Râmnicu Sărat.

Caravana SMURD – de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă – reprezintă un centru de formare mobil care dispune de o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a participanţilor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor, în compunerea caravanei existând şi o încăpere similară interiorului unei ambulanţe.

În cadrul Centrului mobil de pregătire, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău vor susţine activităţi de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă, dar şi prezentări ale principalelor dezastre naturale care pot afecta România: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii. Prezentările vor fi însoţite de recomandări privind modul în care populaţia trebuie să reacţioneze în cazul producerii unor astfel de evenimente.

Totodată, participanţii vor putea viziona filme realizate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printre acestea regăsindu-se şi cele realizate în cadrul campaniilor naţionale de pregătire a populaţiei “R.I.S.C.- Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi “Nu tremur la cutremur”.

„Îi invităm pe buzoieni să participe la activităţile organizate la Caravana SMURD, întrucât acestea le vor aduce informaţii vitale privind modul de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă.”, transmit reprezentanții SMURD.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!