ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Carnagiu pe E85 | Patru morți și șase răniți grav

UPDATE 13:00 – Numărul persoanelor decedate a ajuns la patru. În impact au fost implicate trei autoturisme, unul dintre ele fiind un Logan cu numere de Buzău, unul înmatriculat în județul Ialomița, iar celălalt, în Dâmbovița. Dat fiind numărul mare de victime, la nivelul ISU Ialomița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

UPDATE: În accident sunt implicate nouă persoane: 7 adulți și 2 minori. Trei adulți au decedat pe loc, iar alte șase persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.


ȘTIREA INIȚIALĂ:

Tragedie pe Drumul European 85, în localitatea Sinești, unde trei persoane au murit, iar alte șase au fost rănite.

Potrivit IGSU, în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane, șapte adulți și doi copii. Trei persoane au murit în urm impactului, iar alte șase primesc îngrijiri medicale. Autoritățile din Ialomița au activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului acționează o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în zonă au fost trimise două ambulanțe SAJ.

În sprijinul salvatorilor au venit și cei de la ISU București-Ilfov cu trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.

FOTO: obiectiv.net

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Separatoare nexam, 4 benzi nexam, Dumnezeu cu mila.
    Nexam drumuri moderne, drame din plin şi jaf la pompă.
    Dormiți bine noaptea lacheilor?

Dă-i un răspuns lui rai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button