Buzăul interbelic era un alt oraș. Clădirile vechi, atmosfera, spectacolele, vestimentația oamenilor și parfumul urbei compuneau imaginea unui oraș în care ți-ai fi dorit să trăiești. Exista însă şi o altă faţă a Buzăului. Una întunecată, ținută sub tăcere, strâns legată de practicarea celei mai vechi meserii din lume.
Casele cu felinarul roşu atârnat deasupra uşii existau în zonele rău famate, dar nu duceau lipsă de clienți. După cum arată scriitorul buzoian Gheorghe Petcu, în perioada interbelică, la Buzău funcționau mai multe „case de plăceri”:
În 1935, la Buzău funcționau casele de plăceri (bordeluri):
– „La Vasilica” (în zona străzilor Zefirului-Crinului);
– cârciumile „La Traian”, „La Crețu” – strada Cercuită (în spatele Tribunalului – străzile Crișan – strada Dreaptă);
– „La Blidărescu”, „La Neacșu”, un hotel și un restaurant în spatele gării, pe locul fostei autogări;
– „La Calapod” (bordel de lux).
Toate erau prevăzute cu felinar roșu. Erau peste 250 de femei în bordelurile buzoiene.
- Extras din Gheorghe Petcu, Vasile Săvoiu, Mihai Goia, Intimități. Mistere. Enigme. Militari celebri. Curiozități. Iubiri de altădată. Baluri din vremurile trecute. Curtezane, Editura Editgraph, Buzău, 2014, p. 296
