Știrile zilei

Câteva zeci de muncitori fac noaptea albă!

În această noapte, zeci de muncitori vor face schimbul trei la noua aripă a Shopping City Buzău, ce urmează a fi inaugurată mâine dimineață, la ora 10:00.

Va fi doar o primă etapă din rebranduirea Aurora Mall, însă una deosebit de importantă mai ales prin prisma investiției și a condițiilor nou create. Douăzeci de noi firme vor fi prezente în mall, în timp ce altele deja existente și-au mărit spațiile sau se vor moderniza.

Începând de joi, locuitorii Buzăului și nu numai vor descoperi noi branduri, dintre care 20 în exclusivitate în oraș, pe o suprafață suplimentară de aproximativ 6000 de metri pătrați.

Pentru ca buzoienii să găsească însă un complex comercial ca-n marile capitale ale lumii, zeci de muncitori vor efectua, în această noapte, ultimele pregătiri: Se întind rulourile de gazon, se nivelează pământul pentru flori, se trasează locurile de parcare și se retrag utilajele care au lucrat la amenajarea noului mall.

Noul Shopping City Buzău reprezintă un centru comercial aliniat la standardele NEPI Rockcastle, dar și la trendurile din retail, ce implică o varietate mai mare de opțiuni de petrecere a timpului liber și relaxare pentru întreaga familie. De aceea, procesul de modernizare se desfășoară pe mai multe etape, vizând și o reașezare a mixului comercial în clădirea inițială.

Astfel, la finalizarea lucrărilor din acest spațiu, vizitatorii vor regăsi în continuare hipermarketul dar, cu preponderență, magazine specializate pe zona de servicii: telefonie mobilă, servicii bancare, magazine de bijuterii și o mică parte dintre magazinele de fashion. Completarea destinației ideale de shopping se va face în noul corp al centrului comercial, ce va îngloba nume din fashion, încălțăminte, bijuterii. În plus, zona de food va fi și ea remodelată, pentru a reuni noi opțiuni culinare, în timp ce lucrările la cel mai mare multiplex din regiune se vor finaliza anul viitor. De altfel, întreg procesul de renovare va fi încheiat până la jumătatea anului 2020.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!