„Către Cetățuia”. Povestea unui loc fascinant, care l-a încântat până și pe Regele Carol I

Câteodată ai nevoie de o ieșire în aer liber, care să îți curețe mintea și sufletul de toate problemele și să te încarce de energie pozitivă. Ei bine, noi am avut ocazia să petrecem un astfel de timp, în care am simțit că renaștem. Ne-am lăsat picioarele să cutreiere, ochii să se bucure și mintea să viseze și am hotărât vă povestim și dumneavoastră experiența noastră.

Într-o frumoasă zi de octombrie, pe când soarele era încă în putere, iar arborii porniseră a-și dezbrăca frunza, echipa cercului nostru a pornit la drum pentru a descoperi o parte din frumusețile județului Buzău. Și cum ai putea începe mai bine o incursiune în acest ținut de legendă, dacă nu vizitându-i mănăstirile, adevărate oaze de liniște, de credință și de înviorare sufletească?

Așa se face că, însoțiti de doamna directoare Roneta Matei și de părintele profesor Liviu Pârlog, am pornit mai întâi către Schitul Cetățuia. De pe drumul județean care urcă de la Măgura spre Ciolanu am făcut dreapta pe un drum forestier, intrând în pădure ca într-o imensă catedrală a naturii. Treptat, aerul tare al dimineții s-a prefăcut într-o adiere caldă, iar soarele a pornit a ne mângâia creștetele. Cu răsuflarea tăiată, treceam pe lângă arborii înalți ca pe lângă niște santinele neadormite ale pădurii. De altfel, întreaga atmosferă din inima codrului aducea în suflete liniște și revigorare.

 A fost un drum liniștit și reconfortant. Am cântat, am povestit, am ascultat muzică, ne-am jucat și am admirat peisajele desprinse parcă din pastelurile lui Alecsandri. Dar cel mai mult și mai mult, am așteptat cu sufletul la gură întâlnirea cu solitara culme pe care, acum aproape 170 de ani, călugărul Iosif a început construcția impozantei biserici din piatră pe care astăzi o numim „Cetățuia”.

Odată intrați pe poartă, imaginea mirifică a pădurii a început să se estompeze, iar locul ei a fost luat de acest topos ocrotitor, în care oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu.

Pesemne că aici timpul are alte coordonate, fiindcă jumătatea de ceas petrecută la slujbă ni s-a părut o clipă. Nu am avut timp să ne plictisim, mai ales că echipa noastră de filmare a trebuit să ridice drona și să filmeze splendida panoramă.

Am așteptat apoi în liniște să se termine slujba, după care am intrat în biserică, unde am întâlnit un părinte cu glas blând și chip blajin. Vocea sa caldă și sfaturile sale părintești s-au strecurat în adâncurile sufletelor noastre subtil ca o șoaptă. Am trăit cu toții un moment special, pentru că părintele ne-a miruit și a vorbit cu fiecare dintre noi, explicând semnificația numelor pe care le purtăm. Acest lucru a rămas în sufletul nostru ca o amintire dragă, alături de cântarea bisericească de la finalul vizitei noastre.

Pe lângă povețele date cu blândețe, părintele ne-a mai vorbit despre istoria acestui loc de un pitoresc deosebit. Așa am aflat că biserica din piatră a fost construită între anii 1857 și 1865, din inițiativa singhelului Iosif. Nicolae Iorga spunea că aici ar fi fost, mai întâi, o străveche așezare getică și că, în Evul Mediu, ar fi existat o cetățuie a Doamnei Neaga, însă niciun vestigiu arheologic nu susține această teorie.

În orice caz, frumusețea acestui Deal al Cetățuii l-a fermecat până și pe regele Carol I, care, în perioada în care era principe-domnitor, și-a propus să ridice aici un castel care să-i servească drept reședință de vară. Lipsa unei surse de apă în apropiere l-a făcut să se răzgândească și să își îndrepte atenția către o altă zonă: Sinaia, locul care avea să fie înnobilat de fermecătorul Castel Peleș.

Frumusețea acestui loc a rămas însă în inima regelui, care a decis să plătească, din bani proprii, pictura bisericii de pe Dealul Cetățuii, devenind, astfel, unul dintre ctitorii lăcașului de cult.

Privind acest loc, nici nu știi care element al decorului impresionează mai mult: culmea de pe care se deschide un vast peisaj spre valea Buzăului, pădurea deasă care se întinde înaintea ochilor precum un imens brocoli sau biserica din piatră, cu arhitectura sa deosebită. Sau poate că aerul de mister care plutește peste tot aici, potențat de o întâmplare tragică, petrecută în secolul trecut.

Se spune că un călugăr care trăia singur la Cetățuia era ajutat, din când în când, de niște oameni care veneau tocmai din satele de jos. Părintele obișnuia să le spună că singura lui comoară se află într-o o cutiuță pe care o păzește ca pe ochii din cap. În timp, această vorbă ar fi ajuns la urechile unor răufăcători, care, într-o noapte, s-au furișat în mănăstire și l-au bătut pe călugăr de moarte, furându-i cutiuța. Mai târziu aveau să descopere că în cutia în care sperau să găsească o comoară se afla… Biblia.

Cu promisiunea că vom mai trece pe aici, ne-am luat la revedere de la Cetățuia și, întovărășiți de soarele amiezii, ne-am avântat din nou în aerul înmiresmat al toamnei. Acum, vântul adia ușor printre copacii colorați ca niște acadele, iar păsările încă nealungate de frig se întreceau în triluri vesele. Ne-am tras sufletul într-o poiană, după care am pornit spre un alt rai al iubitorilor de liniște și de Dumnezeu: Mănăstirea Ciolanu.

Vatră monahală reprezentativă pentru Ortodoxia românească, Mănăstirea Ciolanu este înzestrată cu două biserici, una purtând hramul Sfântului Gheorghe, iar cealaltă, hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aici ne-am rugat, am băut din apa renumită a mănăstirii și ne-am cumpărat câte un suvenir de la magazinul cu obiecte bisericești.

Mănăsirea Ciolanu te primește întotdeauna cu aceeași ospitalitate și bucurie a părintelui care își vede fiul întors acasă. Pentru că, realmente, fiecare om se simte aici ca în sânul unei familii în care domnesc dragostea, liniștea și buna înțelegere.

Mănăstirea Ciolanu are o istorie bogată, care începe undeva pe la sfârșitul secolului al XVI-lea. După tradiție, mănăstirea a fost ctitorită de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul, în anul 1590. Alte surse îi indică însă drept ctitori pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu și Dragomir Sorescu din Vernești, la 1568, pe baza documentelor legate de biserica veche, una de dimensiuni modeste, considerată puțin probabil a fi o ctitorie domnească. Biserica din vale datează din 1828, fiind clădită de episcopul Chesarie al Buzăului. Mănăstirea a fost reconstruită în 1862 după ce, în 1855, a fost distrusă de un incendiu.

Această mănăstire păstrează cu sfințenie icoanele realizate de Gheorghe Tattarescu, printre care icoana Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul. Singura icoană bizantină a lăcașului a fost pictată la Athos și îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe.

Mănăstirea Ciolanu se află la 34 de kilometri de Buzău, iar pentru a ajunge aici puteți urma fie traseul prin DN 10, Buzău – Brașov, virând apoi pe Drumul Județean 100H, Vernești – Tisău, fie pe DN 10, umând ca la Fântâna lui Mihai Viteazul de la Măgura să virați pe Drumul Județean 203G. De pe aceeași șosea puteți ajunge și la schitul Cetățuia, aflat la aproximativ 2 kilometri nord-vest de Mănăstirea Ciolanu.

Drumeția noastră s-a încheiat într-o poiană de la Haleș, cu o masă pe cinste. Privind în urmă, am realizat că, în acea zi, am trăit aproape paradox al vremurilor noastre: am petrecut o zi întreagă deconectați de la fluxul Facebook și Instagram, rătăcind pe cărări întortocheate, ascultând povești fascinante, descoperind locuri și oameni minunați.

Se spune că cea mai frumoasă priveliște vine după cel mai greu urcuș, iar Cetățuia este unul dintre cele mai bune exemple. Merită, așadar, din plin să faceți acest drum spre întâlnirea cu Dumnezeu și cu sine, pe singuraticul și pitorescul Deal al Cetățuii.

În redactarea acestui material am utilizat informații din următoarele surse:

• Schitul Cetățuia, Editura Episcopiei Buzăului și Vrancei, Buzău, 2009
• wikipedia.ro
• ortodoxinfo.ro