BUZĂUL MEU DRAG

Ce cârciumi celebre funcționau în Buzău acum o sută de ani

În jurul anului 1900, când marele dramaturg I.L. Caragiale, aflat la ananghie, își exersa aptitudinile de comersant, Buzăul era un ciucure de localuri. În orașul cu mai puțin de 20.000 de locuitori funcționau numeroase restaurante, hoteluri, cârciumi și cafenele, iar una dintre ele i-a aparținut chiar lui nenea Iancu.

Pe 15 noiembrie 1894, presa locală buzoiană anunța luarea în întreprindere a restaurantului din gara Buzău de către I.L Caragiale. Tentativa sa avea să se soldeze cu eșec după doar un an, însă entuziasmul lansării în afaceri era unul mare:

Amintim cu deosebită plăcere că D-nu I. L. Caragiale, distinsul nostru autor dramatic, a luat în întreprindere restaurantul din gara Buzău cu începere de la 15 noiembrie anul acesta. Ne place să credem că toti cei care vor vizita acest restaurant vor rămâne mulțumiți, nu numai de excelentele mâncări pe care oricând le pot găsi acolo, dar şi de fericita ocaziune de a fi în contact cu neîntrecutul autor al pieselor „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „Năpasta”, „D-ale carnavalului.” („Liberalul”, anul III, Nr. 43 din 8 noiembrie 1894).

Foto: Fb.com/Buzăul vechi
  • Bere pe caiet, faliment concret!

Oricât de stângaci ar fi fost Caragiale ca antreprenor, ca om și ca prieten era remarcabil. De altfel, acest nobil cârciumar care își servea clienții mai pe datorie, mai pe prietenie, avea o vorbă bună pentru oricine trecea pragul restaurantului, iar întâlnirile erau condimentate cu umor și poezie.

De fapt, Caragiale, acest homo duplex care azi își citea opera în sala de ședințe a Junimii, iar mâine își servea clienții cu mici și bere la Berăria Academică Bene Bibenti, s-a simțit bine la Buzău. Astăzi, când afli ce mână largă era nenea Iancu și ce concurență acerbă îi făceau celelalte localuri din Buzău, falimentul său nu mai pare atât de surprinzător:

„După cum atestă documentele, Buzăul se prezenta, la sfârșitul secolului trecut, ca un oraş în plină ascensiune comercială (n-am spus neapărat economică!) în care concurența era de-a dreptul crâncenă. Afacerea cu Buzăul reprezenta pentru Caragiale o încercare, „o încropire de chiverniseală la mare ananghie, după cum comentează Marin Bucur. Orăşelul era ciucure de restaurante, hoteluri, cârciumi, cafenele. Tot atunci se deschidea un stabiliment complex, hotel Europa, cu birt, cafenea și restaurant, pe strada Unirii; în piața Dacia era crama Butoiul Național; mai erau Berăria Gambrinus, Hala cu bere, hotelurile Mateescu, hotelul Moldavia, hotelul Concordia, hotelul Transilvania etc.

„Casa lui Caragiale”, astăzi

Negreşit, toate acestea îi dădeau mare durere de cap lui „nenea Iancu”, gândindu-ne la concurenta pe care fiecare în parte i-o făceau în branşă. Din nefericire pentru „Carageale ăla, berarul” cum perora cu dispret C. F. Robescu, protipendada oraşului, din care făceau parte și ofițerii celor, două regimente, 8 Dorobanți și 7 Artilerie, nu-și putea permite să meargă la o bere în gară!”, notează scriitorul buzoian Nicolae Peneș în cartea sa devenită celebră, „I.L. Caragiale, comersant la Buzău”.

 Se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puţin, şi numeroşi erau cei care spuneau la revedere, nene Iancule, fără să achite consumaţia” -. Cella Delavrancea,„Dintr-un secol de viaţă”

După numai un an, Caragiale abandonează restaurantul gării din Buzău, o parte din datoria pe care o avea la creditorul I. Goldfeld” fiind achitată cu un pian, o bibliotecă și un șifonier.

Caragiale, alături de Alexandru Vlahuta, George și Elena Cosbuc și Alexandru Vaida-Voevod

De altfel, Tribunalul Buzău il va urmări pentru polițele neachitate creditorilor săi:

„Numai în cursul lunii martie 1895 Caragiale avea trei “poliţe protestate” în valoare de aproape şase sute de lei, cărora li se adaugă încă una, emisă de acelaşi Tribunal în luna iulie 1895 în valoare de 200 lei. Veşnic pe drumuri, în căutarea „norocului”, Caragiale a stârnit compasiunea unora, precum a lui Scipione Bădescu: „Bietul Caragiale! Să fii cel mai bun scriitor al țării şi negustor la Buzău, să n-ai la timp 200 lei pentru a achita polita (…) asta e desigur cea mai genială ironie a soartei”, mai arată scriitorul Nicolae Peneș în cartea sa.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button