EducaţieȘtirile zilei

Ce le-a cerut o profesoară din Buzău elevilor săi în prima zi de școală

Într-o lume egoistă și grăbită, când pare să ne intereseze doar propria persoană, constatăm că există și oameni capabili să se gândească și să se dedice celorlalți. Ajungem la concluzia că ne putem alege modelele dintre noi, nu doar din cărți sau din rândul „vedetelor”.

La început de an școlar, când florăriile fac profituri cât într-o lună întreagă, o profesoară din Buzău s-a gândit că banilor dați pe flori pentru cadrele didactice le-ar sta bine în altă parte.

Potrivit Asociației „Împreună pentru buzoieni”,  profesoara Veronica Bulf de la Școala „G.E.Palade” și-a rugat copiii de la clasă să renunțe la celebrul buchet de flori și să cumpere în schimb, rechizite. Dascălul le-a spus apoi că ar putea dona aceste rechizite copiilor care chiar nu au posibilitatea să și le cumpere:

„Veronica Bulf, o profesoara la Școala Gimnazială Emil Palade este cea care a făcut acest gest de apreciat. Nu a mai vrut flori, ci le-a sugerat copiilor să aducă fiecare ce rechizite își permite, iar acestea să fie donate mai departe copiilor care au nevoie. Felicitări!!!”, este mesajul postat pe Facebook de asociația amintită.

Școala a început ieri pentru aproape 3 milioane de elevi și copii de grădiniță. Ca la fiecare început de an școlar, părinții au format cozi la florăriile și la librăriile din oraș.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button