Educaţie

Ce se întâmplă cu profesorii care urmau să obțină gradele didactice în anul școlar 2019-2020

Criza generată de pandemia de coronavirus a afectat nu doar activitatea elevilor, ci și pe a dascălilor care urmau să susțină examenele pentru obținerea gradelor didactice. Deși Guvernul a anunțat deja că a aprobat,în ședința de pe 23 aprilie, Ordonanța de Urgență ce produce mai multe modificări la examenele de definitivat, gradele didactice I și II și titularizare, mii de cadre didactice plutesc încă în incertitudine.

La sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul adopta, prin Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ. Printre acestea figura și posibilitatea reducerii numărului de inspecții necesare înscrierii la definitivat sau obținerii gradelor didactice.

De pildă, numeroși profesori care urmau să susțină gradul didactic I s-au trezit că data inspecției finale a trecut și nimeni nu a ieșit cu o precizare oficială în acest sens.

În cheia de interpretare oferită de Minister prin documentul aprobat pe 23 aprilie, profesorii care aspiră la definitivarea în învățământ ar putea face acest lucru cu doar o inspecție efectuată, în timp ce cadrele didactice care se pregătesc pentru gradul II și I vor putea participa cu doar două inspecții la clasă în loc de trei.

Asta înseamnă nici mai mult, nici mai puțin, că profesorii care vor obține gradul I în acest an vor susține online doar lucrarea metodico-științifică.

Deși părerile în mediul universitar sunt împărțite, consensul unanim al inspectorilor școlari este că Ministerul va încuraja totuși susținerea online a multora dintre probe.

Modificările pentru învățământul preuniversitar încep cu examenul național de definitivare în învățământ, unde î

„Din informațiile pe care le am în acest moment se pare că susținerea lucrării o să se facă online.Inspectiile la.clasa nu se mai tin. O să finalizati doar cu 2 inspecții IC1 și IC2 susținute până acum. Doamna inspector Dascălu, care răspunde de acest departament ne-a spus să așteptăm OUG care reglementează acest lucru.”, a scris inspectorul școlar Daniela Lăptoiu pe un grup destinat cadrelor didactice din Buzău.

Iată paragrafele din Ordonanța de Urgență deja aprobată de Ministerul Educației Naționale, privind obținerea definitivării și a gradelor didactice:

  • prin derogare de la prevederile articolului 241, alineatul (1), litera (a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea acestuia, sesiunea 2020, etapa I eliminatorie, realizată de către inspectoratele şcolare în perioada
    stagiului practic cu durata de un an şcolar, constă în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puțin o inspecţie la clasă.

Se modifică și obținerea gradelor didactice prin scăderea de la 3 la 2 inspecții și prin susținerea lucrării online:

  • gradul didactic II se va obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, prin promovarea a cel puțin două inspecţii şcolare susținute până la data înscrierii pentru susținerea probei orale, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (4), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare
  • pentru evoluţia în carieră prin gradul didactic II, sesiunea 2020, – gradul didactic I, seria 2018-2020, se va putea obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea gradului didactic II prin promovarea a două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, apreciate cu calificativul maxim și susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice ce se va putea realiza și on-line, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (5), literele b) și d) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!