Administrație Știrile zilei

Ce spune primarul Toma despre asfaltarea Aleii Sporturilor

Au început lucrările de asfaltare pe Aleea Sporturilor, una dintre cele mai nefrecventabile străzi din oraș din cauza stării carosabilului. În cadrul unei transmisiuni de la fața locului, primarul Constantin Toma a anunțat că lucrările ar urma să dureze în jur de o lună de zile, în acest timp fiind refăcut întreg carosabilul, de la Sala Sporturilor până la intersecția cu strada Alexandru Marghiloman.

Sunt și voci care susțin că asfaltarea Aleii Sporturilor este, de fapt, o doar o reparație, o asfaltare completă neputându-se realiza decât abia peste doi ani. Până atunci, însă, suprafața de rulare va fi refăcută, după astuparea fisurilor din carosabil, urmând a se turna un strat de uzură de 6 centimetri:

„Asfaltarea este o operațiune complexă, cu mai multe etape. Lucrările vor dura cam o lună de zile, deoarece avem în vedere să facem și străduțele stânga dreapta, pentru a le uni cu zonele deja asfaltate.”,a  transmis primarul Constantin Toma.

În același timp, lucrările continuă și pe cele 5 loturi cuprinzând cele 43 de străzi care nu au văzut vreodată asfalt. Printre ele se numără străzile: Simila, Gogu Vicatus, Țiglari, Căpitan Laurențiu Purcherea, Morilor, Cercului ș.a.

Între timp, pe Internet a fost lansată o petiție privind asfaltarea Aleii Sporturilor:

„Vrem ca Str. Sporturilor din Mun. Buzau sa fie facuta, asa cum Primaria a promis. Cu piste pentru bicicleta,cabluri ingropate,trotuare din dale moderne (vezi Calea Eroilor).Strada sa fie facuta acum si nu peste 2 -3 ani. Compania de apa sa fie somata sa inlocuiasca acum,inainte de reabilitare canalizarea de pe aceasta strada si daca refuza,sa se faca strada asa cum am spus mai sus,iar peste 2-3 ani cand va distruge asfaltul si trotuarele sa se reabiliteze pe banii acesteia nu pe banii primariei!”, se arată în textul petiției, care a strâns foar 15 semnături.

Potrivit viceprimarului Ionuț Apostu, lucrarea demarată marți dimineață este doar o reparație a Aleii Sporturilor:

„Nu se putea face o asfaltare ca lumea la acest moment, deoarece, peste doi ani, strada va fi săpată pe ambele părți pentru înlocuirea unor conducte de canalizare. După finalizarea lucrărilor la canalizare, programate să înceapă peste doi ani, se va face lucrarea completă cu asfaltarea străzii, a trotuarelor și îngroparea cablurilor aeriene” a declarat, pentru Observatorul Buzoian, viceprimarul Ionuț Apostu.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

1 comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALEGE PRIORITĂȚILE BUZĂULUI!

Montează GPL!

Hai la Galleria Mall!

Colectează selectiv!

/* ]]> */