Economic

Ce „surpriză” le pregătesc polițiștii șoferilor buzoieni de Valentine's Day

Noile amenzi rutiere intră în vigoare sâmbătă, 14 februarie,  când  se împlinesc 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, a precizat Poliția Română, într-un comunicat trimis site-ului promotor.ro. Coincidența face ca înăsprirea Codului Rutier să devină  un ”cadou” pentru șoferi de Sf. Valentin, sărbătoarea iubirii.
Valoarea amenzilor a șocat opinia publică, cea mai severă sancțiune ajungând la 9.750 lei, adică de 10 ori salariul minim pe economie. Poliția încearcă să calmeze spiritele, insistând asupra faptului că sancțiunile nu au devenit mai dure, ci doar s-au indexat, fiind corelate cu salariul minim pe economie. Valoarea maximă se poate aplica doarfondamenzi1iulie3-1372690001 în cazul persoanelor juridice (adică firme de transport, firme care se ocupă de întreţinerea drumurilor), precizează Poliția, în vreme ce amenda maximă pentru persoane fizice este de 1.950 de lei.
O modificare a Codului ar fi, totuși, introducerea unor amenzi pentru șoferii care nu asigură pasagerii minori în centură sau într-un dispozitiv special, omologat. De asemenea, devine obligatorie purtarea centurii și pe locurile din spate, în oraș.
  • – Ce spun șoferii?
Conducătorii auto sunt nemulțumiți de modificările pe care le aduce Noul Cod Rutier. Cei mai mulți dintre ei se plâng de sumele foarte mari, care, îi vor lăsa, probabil, fără permisul de conducere. Alții reproșează autorităților că nu creează condiții de circulație pe măsura sumelor pe care vor să le obțină din amenzi: „Mai întâi să facă drumuri și apoi să amendeze. Li se vor urca oamenii în cap, nu o să dureze mult faza asta cu amenzile..” scrie un șofer pe un forum dedicat automobiliștilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button