Știrile zilei
ULTIMA ORĂ

Cei zece pompieri buzoieni, incident în drum spre casă

Pe drumul spre casă, cei 10 pompieri buzoieni ce au acționat pe teritoriul Greciei au dovedit încă o dată empatia față de semeni.

Aflându-se în drum spre Buzău, în microbuzul de transport personal al I.S.U. Buzău, obosiți și nerăbdători să-și întâlnească familiile, au asistat la un accident rutier ce s-a petrecut chiar în fața lor, în localitatea Ciolpani.

Fără a sta pe gânduri, aceștia au oprit, s-au dat jos și au dat dovada de profesionalism, ca la orice intervenție la care participă.
Imediat au amplasat microbuzul astfel încât sa blocheze sensul de mers pe care incidentul s-a petrecut, pentru a se proteja de alți participanți la trafic.

Ulterior au verificat zona și au început evaluarea victimei, un motoclist ce a întrat în impact cu un alt autoturism, în urma caruia s-a ales cu multiple trautisme la nivelul membrelor.

Folosind rucsacul medical din dotare au acordat prim ajutor calificat victimei, pastrându-l totodată calm, până la sosirea ambulanței S.M.U.R.D. a ISU Prahova.

Noi, pompierii, suntem permanent într-o misiune nobilă, oriunde ne aflăm: salvarea celor aflați în nevoie!”, au transmis cei zece salvatori

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 comentarii

  1. Acesti oameni minunati, plini acum de felicitări, respect si pretuire, vor fi peste ani uitati si vor fi acuzati că beneficiază de PENSII SPECIALE .

Dă-i un răspuns lui Gh. Popovciu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: