Administrație

Ceremonial militar și depunere de coroane, vineri, în părculețul de la „Casa Albă”

 Vineri, 9 mai 2014,  structuri militare din garnizoana Buzău, în colaborare cu administraţia publică locală, vor organiza un parculet CAceremonial militar și religios  pentru a marca ziua cu  triplă semnificaţie pentru români:

  • „Proclamarea Independenţei de stat a României“
  • “Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial”
  • “Ziua Uniunii Europene”.

Activitățile se vor desfșura la la Monumentul Eroilor Neamului din faţa sediului Instituţiei Prefectului – Judeţul Buzău, cunoscut pritre buzoieni drept „Casa Albă”

  • În comunicatul Prefecturii nu se precizează ora desfășurării activității.

Activitatea care se vor desfășura, cel mai probabil, la orele dimineții, va debuta cu susținerea unor alocuţiuni de către oficialităţile locale. În continure, se va oficia slujba religioasă de cinstire a memoriei eroilor şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.  Activitatea se va  finaliza cu defilarea gărzii de onoare.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button