Chirii derizorii pentru spațiile comerciale din Galleria Mall
Prețul chiriei este în continuă scădere în mall-urile Galleria.
Prețurile plătite de chiriași pentru spațiile comerciale pe care le ocupă în centrul comercial Galleria Mall Buzău au ajuns la chirii de 3,8 euro/mp/lună, preţ de spaţii industriale, potrivit Mediafax.
Chiria medie la mallul din Buzău, dar și la cele din Arad şi Piatra Neamţ, deţinute de GTC, a ajuns în primul trimestru la 3,8 euro/mp/lună, faţă de 5 euro/mp/lună în acelaşi interval din 2013 sau 4,1 euro/mp/lună la finele anului trecut, nivel la care sunt disponibile pe piaţă spaţiile de producție sau depozitare industriale.
Mall-urile Galleria din Arad, Piatra Neamţ şi Buzău erau evaluate la finele lunii martie la 35,1 milioane de euro, la fel ca la finele anului trecut. Suprafaţa închiriabilă a celor trei centre comerciale totalizează 59.000 de metri pătraţi, din care 89% este ocupată acum, faţă de 90% cât era la finele anului.
-
Venituri în scădere pentru gigantul GTC. Centrele din Buzău și Piatra Neamț, scoase la mezat.
Veniturile din chirii obţinute de GTC în România şi Bulgaria s-au diminuat cu 8%, la 5,7 milioane de euro, faţă de 6,2 milioane de euro în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Încasările din ce în ce mai mici și rata mică de ocupare a spațiilor comerciale i-au făcut pe cei de la GTC să se gândească la vânzarea mall-urilor din Piatra Neamţ şi Buzău. Investitorii însă nu s-au îngrămădit să cumpere cele două centre comerciale, drept pentru care, reprezentanții GTC au decis să micșoreze chiriile, în speranța atragerii de comercianți.
Chiriile se scumpesc pe zi ce trece si nu stiu de ce pentru ca economia merge din ce in ce mai prost. Pentru a inchiria un spatiu comercial in Mall presupune multi bani, mi-am dat seama ca este foarte greu sa-ti inchiriezi si o garsoniera , dar asta depinde oarte mult de dexteritatea cu care care cauti si de site-urile pe care cauti.