DE RÂS

Circ și scandal, într-o familie din județul Buzău!

Au zbierat, s-au dat de ceasul morții, iar unii chiar au fugit de acele seringilor și au amenințat că se sinucid dacă sunt testați pentru coronavirus. S-a întâmplat la Râmnicelul, localitate din Buzău în care autorităţile au instituit carantina în urma depistării unui focar la o familie formată din şapte membri.

Totul a pornit de la un bărbat de 30 de ani care, pe 3 mai, a fost confirmat pozitiv cu infecţie cu noul coronavirus, la Focşani, unde s-a prezentat pentru investigaţii medicale. Anterior, el a fost plecat la Suceava.După testare, pacientul a fost internat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Ancheta epidemiologică declanşată a identificat un număr de şase contacţi ai bărbatului, toţi provenind din aceeaşi familie. Aceştia au fost testaţi pe 5 mai şi confirmaţi pozitiv două zile mai târziu, pacienţii fiind internaţi tot la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Primarul din Râmnicelu a declarat sâmbătă, la Antena 3, că mulţi dintre contacţii direcţi ai bărbatului nu au vrut să fie testaţi, unii plecând din localitate, iar alţii ameninţând „că se sinucid”, dacă vor fi testaţi.

„Sunt trei familii cu 20 de persoane în casa lui, am luat probe cu DSP pentru şapte persoane, ceilalţi fie nu erau în localitate, fie, alţii nu au vrut să li se ia probe, altul a zis că se sinucide, dacă nu îl lăsăm în pace, cu toate că erau forţe de Jandarmi, Poliţie. (…) S-a făcut o comisie şi s-a raportat la MAI. În satul Râmnicelu, sunt 4.000 de locuitori, din care 2.600 de etnie romă, unde s-a depistat şi cazul”, a precizat primarul din Râmnicelu, Dumitru Stanciu.

Mai multi contacţi direcţi nu au fost găsiţi încă

„Poate deveni o situaţie gravă, dacă nu se iau toate măsurile”, a atras atenţia primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, sâmbătă, la Antena 3.

Satul a fost au împrejumuit de reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button