Ciudatul caz al bărbatului care a urmărit o elevă, s-a dat drept ruda ei și a încercat să o lipsească de libertate

Uneori, chiar și drumul obișnuit către școală poate ascunde primejdii neașteptate, iar cazul fetei hărțuite săptămâna trecută, în fața Școlii Gimnaziale Nr. 11, confirmă asta. Dacă inițial, poliția anunța că suspectul reținut este cercetat sub aspectul săvârșirii faptei de lovire sau alte violențe, comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău lasă de înțeles că fapta este mult mai gravă.
Privit de la un capăt la altul, cazul este cel puțin ciudat. Suspectul, O.G., un bărbat în vârstă de 52 de ani, este cunoscut în comunitatea din Unguriu ca o persoană care nu a ieșit niciodată în evidență cu fapte reprobabile. Divorțat, cu un copil major, el pare, la prima vedere, un om cu un comportament absolut normal, ceea ce face incidentul cu atât mai tulburător.
La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au transmis un comunicat de presă în care au refăcut firul tentativei de răpire din amiaza zilei de 25 septembrie 2025. În comunicatul de presă, procurorii arată că bărbatul „a urmărit-o pe persoana vătămată, minoră în vârstă de 12 ani, pe o distanță de aproximativ 250 de metri, începând de pe strada Frăsinet din Municipiul Buzău, până la Școala nr. 11, situată pe strada Pietroasele.”.
Reținut și dus la audieri, bărbatul a refuzat să colaboreze cu anchetatorii. Nu a dat absolut nicio declarație, alegând să se prevaleze de dreptul la tăcere. Vineri, buzoianul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.
„La data de 26.09.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a solicitat Judecătoriei Buzău arestarea preventivă a inculpatului O.G., cu trecut infracțional, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 32 alin. 1 din Codul Penal, raportat la art. 205 alin. 1 și 3 lit. b) din Codul Penal.
Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 25.09.2025, în jurul orei 11:20, acesta a urmărit-o pe persoana vătămată, minoră în vârstă de 12 ani, pe o distanță de aproximativ 250 de metri, începând de pe strada Frăsinet din Municipiul Buzău, până la Școala nr. 11, situată pe strada Pietroasele. În acest timp, a prins-o în repetate rânduri de mână, spunându-i că este o rudă și să-l urmeze.
La momentul în care au ajuns în dreptul porții de acces în curtea interioară a Școlii nr. 11, inculpatul a încercat să o lipsească de libertate în mod ilegal, prin aceea că a prins-o de o mână și a tras-o spre strada Pietroasele, persoana vătămată opunând rezistență.
Inculpatul a ales să se prevaleze de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Buzău cu solicitarea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” se arată în comunicatul Parchetului.