Din Buzău

COD GALBEN de ploi și vijelii până la miezul nopții. Meteorologii avertizează

Dacă Buzăul și majoritatea județelor învecinate au ieșit de sub avertizarea de ploi emisă joi de ANM, codul galben rămâne în vigoare până astăzi spre miezul nopții, în regiunile montane și în jumătatea de nord a țării.

Meteorologii avertizează însă că, în majoritatea regiunilor țării, vor continua să cadă precipitații, în timp ce temperatura se va răci accentuat.

Vineri, vremea se va menţine în general instabilă şi se va răci considerabil faţă de zilele trecute. Înnorările vor fi temporar accentuate şi pe arii extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Pe toată durată zilei, până la miezul nopţii,  sunt estimate cantităţi de peste 20…25 l/mp la nivel local, şi de peste 40…50 l/mp, izolat. Temperaturile maxime vor fi apropiate de normalul perioadei  şi se vor situa între 20 şi 26 de grade.

Ploaia căzută în ultimele zile la Buzău a produs pagube însemnate în întreg județul. Sute de localnici s-au trezit cu apa în case, în timp ce mai multe porțiuni de drum au fost inundate de viituri.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button