Știrile zilei

COD PORTOCALIU: Averse, descărcări electrice, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare meteorologică de vreme severă pentru multe judeţe din estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi pentru zona Carpaţilor de Curbură.

În intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 10:00, județul Buzău se află sub avertizare cod portocaliu de vreme rea. Potrivit meteorologilor, în acest interval vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.

Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere.

Zone afectate:

În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.”, se mai arată în avertizarea emisă de ANM.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!