În perioada octombrie-noiembrie 2021 ar urma să aibă loc concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în instituțiile de învățământ preuniversitar din România. Practic, anul școlar va începe cu directori numiți de inspectoratele școlare, iar în ianuarie 2022 vor fi instalați directorii care vor fi promovat concursul.
În România ultimelor luni s-a tot vorbit despre depolitizarea școlilor. Câțiva parlamentari au și inițiat o lege privind eliminarea IȘJ-urilor profund politizate din procesul numirii directorilor, însă președintele Iohannis a retrimis-o Parlamentului. Dovadă clară a faptului că mulți dintre cei care clamau independența directorilor vindeau, de fapt, fum împachetat.
Dar dacă despre intențiile clasei politice actuale în privința educației nu mai avem mari dubii, totuși o persoană a reușit să rămână depozitara speranțelor cadrelor didactice din țară. Este vorba despre însuși ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care, cel puțin la nivel de discurs, a oferit garanția că modelul actual al școlii românești va fi schimbat.
Potrivit ministrului, candidații la concursul de anul acesta vor avea de rezolvat “situații concrete cu care se întâlnesc școlile”, nu subiecte bazate pe memorare. El a mai spus că vor fi “teste de abilități cognitive, abilități manageriale și de leadership.”
Să zicem că noua abordare docimologică a examenului este cea mai potrivită, în contextul actual. E inutil să evaluezi conținuturi pur teoretice, programate să iasă din uz în câteva luni. Dar, chiar și așa, printre competențele pe care domnul ministru le-ar vrea evaluate la candidații pentru funcția de director nu am reușit să o găsesc pe cea mai importantă. Se numește Omenie.
N-o s-o găsiți în niciun manual de management educațional, pentru că nu asta se urmărește la un director, nu? Un manager trebuie să urmărească pas cu pas realizarea obiectivelor și e fix problema lui dacă o face robotic, rece, impersonal sau dacă, dimpotrivă, întreține o atmosferă colegială.
Poate unora li se va părea o bagatelă, dar să știți că sunt școli în care conducerea a reușit cu brio să facă praf un colectiv, să șteargă orice urmă de solidaritate, să cultive ura și dezbinarea.
De aceea, domnule ministru, într-o țară în care ne facem rău gratuit unii altora, în care copiii învață de mici că „scopul scuză mijloacele” este nevoie ca la conducerea școlilor să instalați oameni competenți, dar și empatici. Cu solide cunoștințe teoretice, dar musai promovați la disciplina aceea predată acasă, în primii șapte ani de viață.
Oameni care, dincolo de capacitatea de a rezolva o „problemă managerială” apărută în școală, să fie apți să construiască, nu să dărâme. Să identifice probleme reale, nu să creeze unele artificiale. Să fie în permanent dialog cu reprezentanții comunității, cu părinții, poate chiar cu profesorii.
Să urmărească binele.
Pentru că, așa cum spunea Regele Ferdinand, ”nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa”. Baza materială și resursa umană sunt cheia în educație, dar dacă managementul e defectuos, totul se duce pe apa sâmbetei. La fel și dacă în practica respectivului director se regăsesc termeni precum amenințare, presiuni, șantaj.
E un dans perfect între informație și emoție, între ceea ce transmiți și modul în care transmiți. Poate că vi se va părea o bagatelă, dar să știți că există școli în care șefii au reușit – prin proasta sau, mai degrabă, prin lipsa de comunicare – să distrugă orice urmă de colaborare, în care cabinetul directorului a devenit un loc al groazei, în care tensiunea din cancelarie se resimte și la clasă.
Iar asta pentru că omenia rămâne competența care nu se verifică niciodată la un concurs pentru directori.
