Comuna din Buzău în care oamenii se tem să mai iasă din case

Când autoritățile au emis primul mesaj RO-ALERT din cauza unui urs ajuns într-o zonă locuită, oamenii au vorbit zile în șir despre acest eveniment, retrăind spaima momentului. Apoi, lui Moș Martin a început să-i placă printre oameni, iar oamenii au început să se obișnuiască și ei cu mesajele de la ISU.
Așa s-a ajuns în situația în care, în zonele de deal și de munte ale județului Buzău, sosirea unui mesaj RO-ALERT, cu soneria lui care te scoală și din morți, nu mai produce astăzi aceeași spaimă: „A, e un urs prin apropiere, dar ne-am obișnuit deja cu asta…”.
Cu toate acestea, există o comună din Buzău în care nici nu mai e nevoie de mesaje de la autorități, căci ursul apare mai tot timpul în zonele locuite, iar oamenii spun că prezența lui e cea cu adevărat înfricoșătoare:
„A iesit si pe drum saptamana trecută, am inteles ca ar fi vorba de o ursoaica cu pui. Satenilor le e teama sa apeleze 112 din cauza autoritatilor si din cauza experientelor de acelasi fel.

Nu ar fi vorba doar de aceasta seara, ci de seri la rand. Ursul a dat tarcoale gardurilor si dimineata pe lumina. Oamenilor le e teama sa plece la munca cu autobuzul la 5 dimineata cand e inca intuneric pentru ca ursii se plimba liberi printre noi.
Pana nu vor fi victime, pagube sau imagini terifiante ale cadavrelor animale sunt convinsa ca fiecare se va descurca pe cont propriu si vor adormi cu frica. Am apelat la ajutorul dumneavoastra in speranta ca va fi tras un semnal de alarma.”, ne-a transmis o tânără din comuna Tisău.
Aseară, locuitorii din satul Pădurenii au stat din nou cu sufletul la gură. Au sunat la 112, de unde li s-a spus că vor fi trimiși jandarmii. Până atunci, au rămas în locuințe și s-au uitat la ursul care îi privea prin gard, ca un musafir pe care nu-l primești în casă.
SA PUNETI POZE CU CIOLACU POATE SE SPERIE SI NU MAI VINE SAU CU MIRCEA FECHET
Fereasca Dumnezeu cata prostie!
Cum sa stea o comunitate intreaga cu spaima ursului? Aia nu au pusti, laturi, topoare, furci? Nu au primar?
O sa para amuzant dar nu e : imi povestea tataie (nascut in 1907) ca pe vremea lui, cand venea ursul (a trait toti cei 84 de ani ai lui intr-un sat din zona de deal a Vaii Buzaului, zona impadurita) aproape de sat, imediat se facea „echipa” si nu se intorceau acasa pana cand ursul nu era „belit de blana”, cum spunea el. Iar asta era pe vremea comunistilor aia sadea, cand totul apartinea partidului.
Se vede treaba ca nici oamenii nu se mai fac cum se faceau, acum suntem mai prosti, mai fricosi si mai incapabili de a face ceva pentru noi insine. Pacat.