Știrile zilei

Comună din Buzău, sub teroare | Mesajul disperat al unei localnice

Revoltă printre locuitorii comunei buzoiene Țintești, unde o haită de câini fără stăpân ar fi ucis sau rănit animalele domestice din mai multe gospodării. Răbdarea oamenilor a atins apogeul, iar mulți se tem că următoarele victime ar putea fi chiar copiii sau persoanele care circulă pe ulițele satului.

Cel mai recent incident a fost semnalat de C.B., o localnică din comună, care susține că și-a pierdut întregul efectiv de capre în urma unui atac produs la începutul acestei săptămâni (foto):

Sunt în pericol oameni, copiii de pe stradă. Animalele au ajuns să fie atacate, s-au făcut mai multe sesizări la primărie dar nimeni nu face nimic. În această dimineață mie mi-au omorât tot efectivul de caprine. Vă rog, ajutați ne să facem cunoscută situația, poate așa se iau măsuri, poate așa domnul primar ia în seamă cat de periculoși sunt câinii liberi și nesterilizați!”, a transmis femeia într-un mesaj adresat redacției.

Potrivit acesteia, nu este vorba despre un caz izolat. În ultima perioadă, mai mulți localnici ar fi reclamat atacuri asupra animalelor domestice, însă problema ar fi rămas nerezolvată.

Oamenii susțin că haita s-ar fi format în timp după ce mai mulți câini fără stăpân au început să fie hrăniți într-o zonă din comună. În lipsa sterilizării și a unei intervenții ferme din partea autorităților, numărul animalelor ar fi crescut constant.

Rămâne de văzut cum vor răspunde reprezentanții Primăriei Țintești acestor apeluri din partea cetățenilor, care au ajuns să se teamă pentru siguranța lor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button